Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Dej: Acțiune de protest în sprijinul celor de la Cluj-Napoca și București

0 1.043

Acțiuni de protest față de actuala situație politică din România vor fi organizate azi în mai multe zone ale țării, la București sau Cluj-NApoca și în marile orașe, dar și la Dej.

Acțiunea de protest de la Dej este anunțată că se va desfășura cu începere de la ora 18 în fața Parcului Mic din Dej.

Evenimentul a fost distribuit și pe rețelele de socializare, unde și-au anunțat participarea mai multe persoane.

Alți dejeni, însă, au anunțat că vor participa la acțiunea de protest organizată în această seară de la ora 19 în Cluj-Napoca.

Acțiunile de protest de la Dej, Cluj-Napoca și alte orașe ale țării sunt organizate în semn de solidaritate cu marele miting de protest organizat de ”Diaspora” în această seară în București.

Mii de români din ţară şi din străinătate s-au mobilizat pentru a participa la mitingul de vineri din Piaţa Victoriei din Capitală. Ei cer demisia Executivului, nemulţumiţi de modul de guvernare al social-democraţilor şi de decizile luate de aceştia privind legile justiţiei şi Codurile penale, de demiterea procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi, de gafele premierului Viorica Dăncilă şi de faptul că liderul PSD Liviu Dragnea se află la conducerea Camerei Deputaţilor în pofida faptului că a fost condamnat la închisoare.

„Românii din diaspora protestează pe 10 August la Bucureşti. Chemăm alături de noi pe fraţii noştri din ţară care demonstrează fără oprire împotriva corupţiei de mai bine de un an. Suntem împreună! CONTINUĂM LUPTA ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI! Nu renunţăm la democraţie! Apărăm statul de drept! Nu vom lăsa să câştige nedreptatea, hoţia şi incompetenţa!”, este unul dintre zecile de mesaje care circulă de câteva săptămâni pe Facebook.

Manifestaţia anti-guvernamentală a fost anunţată pe Facebook de mai bine de o lună, fiind create mai multe pagini de eveniment pe care au fost postate fotografii cu cei care au plecat deja spre Capitală, cu tricouri cu mesaje precum „Nu mai vrem penali” şi „Diaspora vine acasă”, cu afişe, pancarte, steaguri şi chiar stickere lipite pe maşini şi motociclete cu logo-ul mitingului.

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.