Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

DEJ. Alegeri locale 2016 – Dejenii au ieșit la vot încă din zorii zilei

0 89

Zi decisivă pentru viitorul comunităților locale, azi, când au loc alegeri locale prin care se desemnează viitorii primari, consilieri locali și consilieri județeni.

Secțiile de votare s-au deschis la Dej la ora 7.00 și până la ora 10 nu s-au înregistrat incidente legate de procesul electoral. Până în această seară, la ora 21.00, dejenii au timp să iasă la vot, dacă au împlinit deja 18 ani, au un act de identitate valabil și au domiciliul sau reședința în municipiul Dej.

Pentru ziua alegerilor locale, în municipiul Dej sunt înregistrate, 32.739 de persoane cu drept de vot, acestea fiind așteptate să participe la procesul electoral în cele 26 de secții de votare organizate pe raza municipiului.

ORA 8.00

Dintre candidații  din Dej, cel mai harnic a fost deputatul Cornel Itu, candidat la funcția de consilier județean și persoană desemnată pentru conducerea Consiliului Județean Cluj. Cornel Itu s-a prezentat la vot dimineață la ora 8.00, la secția de votare 209 din Dej, declarând la ieșirea de la urne că a votat pentru un Cluj al oamenilor cinstiți, acesta fiind de altfel și sloganul său și al partidului pe care îl reprezintă în campania electorală.

ORA 9.00

La ora 9.00, la secția de votare 205 de la Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” s-a prezentat la vot și viceprimarul Aurelian Mureșan, alături de soție și cei doi copii. Candidat la funcția de primar al municipiului Dej, Aurelian Mureșan a declarat la ieșirea de la urne: ”Am votat pentru schimbare, am votat pentru viitorul Dejului, am votat pentru modernizarea și dezvoltarea reală a orașului nostru, am votat pentru o administrație eficientă, am votat pentru dejeni.”

Ceilalți candidați din Dej se vor prezenta la vot după orele amiezii. Rămâneți pe Someșeanul.ro pentru informații în timp real referitoare la procesul electoral de azi.

ORA 10.00

Prezența la vot la Dej, în primele două ore după deschiderea secțiilor de votare este de 5,81%, ceea ce înseamnă că și-au exprimat deja opțiunea de vot 1.864 de persoane.

ORA 11.00

La Dej s-a înregistrat primul incident electoral. PSD Dej a depus plângere la Biroul Electoral împotriva celor de la PNL, după ce mii de SMS-uri au fost trimise dejenilor în această dimineață, prin care alegătorii erau îndemnați să voteze schimbarea.

ORA 12.30

Primarul în funcție, Costan Morar, a votat puțin după ora 12 la secția de votare de pe strada Valea Codorului. Însoțit de familie, Costan Morar a intrat decis în cabina de vot cu gândul la un nou mandat.

„Am votat pentru cotinuarea proiectelor de dezvoltare a municipiului Dej, am votat pentru corectitudine, devotament și apropiere de cetățenii Dejului în tot ce înseamnă administrație publică locală, pentru un Dej modern al tuturor dejenilor”, au fost primele gânduri ale edilului încă în funcție.

 

image

ORA 13.00

Vicențiu Știr s-a prezentat după prânz la secția de votare din cartierul Ocna Dejului. Alături de soție și cele două fiice, Vicențiu Știr a ieșit zâmbitor din cabina de vot.

”Mi-am exercitat dreptul constituțional de vot ca și fiecare cetățean al României și, în special acum, ca cetățean al municipiului Dej. Am votat pentru un Dej european, pentru un Dej curat, pentru un Dej în care să nu mai existe grija zilei de mâine”, a declarat Vicențiu Știr.

image

ORA 14.00

Prezența la vot la ora 14 în Dej este de peste 22%, numărul alegătorilor care s-au prezentat la urne dublându-se față de acum trei ore.

ORA 14.15

Candidatul PMP la Primăria Dej, Sebastian Lazin s-a prezentat la vot la secția 209, alături de soție, candidată și ea pe lista de consilieri locali. Lazin a declarat la ieșirea de la urne că a votat pentru o administrație locală modernă, la nivelul anilor 2020.

image

 

ORA 16.30

la ora 16.30, la secția de votare 208 din cadrul Ocolului Silvic a votat și consilierul județean Vasile Sălătioan, care a venit la vot alături de soție și fiica lor de 18 ani, care a votat azi pentru prima dată.

„Am votat pentru viitorul nostru și al copiilor noștri. Am votat, în ceea ce privește urbea în care trăim, pentru continuarea proiectelor majore de dezvoltare a municipiului Dej, pentru siguranța cetățeanului, pentru un viitor mai bun generațiilor care urmează, pentru o majoritate în Consiliul Local, care să asigure o normalitate. În ceea ce privește Consiliul Județean, am votat pentru schimbare, am votat pentru oamenii în care am încredere, pe lista cărora fac și eu parte. Am votat pentru o normalitate în actul administrativ, pentru transparența cheltuirii banului public și pentru o echipă care este în stare să implementeze proiecte majore de dezvoltare a întregului județ, unitar și echitabil pentru toți cetățenii județului.”

image

La câteva minute după aceea, la aceeași secție de votare 208 a votat și Corneliu Niste, candidatul UCDR la Primăria Dej, care a venit la voturi alături de soție.

”Am votat pentru că iubesc Dejul. În Dej avem oameni valoroși, avem oameni extraordinari. Am votat astăzi și nu numai pentru că doresc să cinstesc dejenii, îmi doresc să celebrăm această zi printr-un vot al gândului din inimă”, a declarat Corneliu Niste.

image

ORA 17.00

Prezența la vot la Dej la ora 17 era de 35%.

 

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More