Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej – Secția 5 Poliție Rurală, în contextul continuării cercetărilor într-un dosar penal având ca obiect infracțiunea de viol săvârșit asupra unui minor, au dispus reținerea a trei persoane de sex masculin, cu vârste de 17, 19 și 20 de ani.
Ulterior, în cursul zilei de 1 mai a.c., tinerii de 19 și 20 de ani au fost prezentați judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Dej, iar în baza materialului probator administrat, instanța a dispus față de aceștia măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

În ceea ce îl privește pe minorul de 17 ani, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej a dispus față de acesta măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
În prezent, cercetările continuă în vederea documentării întregii activități infracționale.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dej – Secția 5 Poliție Rurală Dej, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej au documentat și instrumentat un dosar penal ce vizează infracțiunea de viol săvârșit asupra unui minor, în cadrul căruia au fost dispuse inițial măsuri preventive față de 11 persoane.
Din cercetări a reieșit faptul că, în cursul anului 2025, o minoră de 13 ani ar fi întreținut raporturi sexuale cu mai multe persoane de sex masculin, cu vârste curpinse între 15 și 30 de ani.
În cursul lunii aprilie a.c., în urma cercetărilor efectuate polițiștii au dispus măsura reținerii față de toate cele 11 persoane.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual pentru administrarea probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.