Dej: Carieră, antreprenoriat și dezvoltare pentru tineri
Colegiul Național „Andrei Mureșanu” Dej a fost astăzi gazda unei conferințe a asociației INACO. Surpriza a fost prezența Andreei Paul, inițiatorul acestei organizații.
Azi, 13 februarie, în cadrul Colegiului Național „Andrei Mureșanu” Dej, a avut loc o conferință a asociației INACO. Conferința a fost inițiată de către Fundația Părinților „Andrei Mureșanu” și surpriza a venit prin prezența Andreei Paul, inițiatorul organizației INACO.
În ceea ce o privește pe Andreea Paul, aceasta este doctor în economie, lector universitar la Facultatea de Relații Economice Internaționale a Academiei de Studii Economice din București și are o carieră de cercetător la Institutul de Economie Națională al Academiei Române.
Prin prezența ei degajată și noncoformistă a avut o interacțiune puternică, cei prezenții fiind fermecați de stilul ei și de informațiile transmise. Aceasta a atras atenția asupra schimbărilor majore a noului vai de tineri, milenialii, al căror stil de învățare s-a schimbat față de generațiile anterioare. Ea a atras atenția asupra importanței majore a vizualului în procesul de învățare și a afirmat că „Nu uitați, copiii mileniali, învață 20% din ce aud” restul de 80% vine din ceea ce văd.
Organizația își propune să construiască o structură de pregătire, o școală pentru tinerii antreprenori, pentru voluntariat, pentru competitivitatea tinerilor, care să se folosească de atuurile care le pot da un grad semnificativ de competitivitate între ceilalți oameni de afaceri sau pot oferi avantaje competitive afacerii și carierei lor, precum menționează chiar ei pe site-ul oficial al organizației.
Astfel elevii dejeni au avut ocazia să descopere secretele antreprenoriatului, dar și pașii de făcut pentru o carieră profesională solidă. Totodată aceștia au intrat în contact cu ideea de dezvoltare personală, un element necesar pentru succes încă de pe băncile liceului.