Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Dej – Cei doi scandalagii puși sub control judiciar. Inițial au fost anunțați ca și arestați

0 729

Bărbații care au provocat un scandal, atacând un alt bărbat, în fața unui local din Dej, au fost puși sub control judiciar pentru 30 de zile. Inițial, printr-un comunicat al IPJ Cluj, aceștia au fost anunțați ca și arestați.

Magistraţii Judecătoriei Dej şi-au însuşit propunerea organelor de urmărire penală şi au emis, la data de 20 iunie a.c., pe numele celor doi bărbaţi din municipiul Dej şi comuna Căşeiu, judeţul Cluj, mandate de arestare pentru 30 de zile.

Bărbaţii sunt cercetaţi de către poliţişti sub aspectul comiterii infracţiunii de „tulburare a ordinii şi liniştii publice”, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal, după ce la data de 16 iunie a.c., în jurul orei 04.00, împreună cu alţi doi bărbaţi, ar fi agresat un bărbat, de 34 de ani, din Dej, în faţa unui local de alimentaţie publică din aceiaşi localitate.

ACTUALIZARE

Conform IPJ Cluj, cei doi bărbați au fost puși sub control judiciar pentru 30 de zile, nu au fost arestați.

„Revenim asupra ştirii privind cercetarea celor doi bărbaţi din Dej şi Căşeiu, cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, respectiv asupra informaţiei transmise în buletinul de presă, în care, în urma unei erori am informat că cei doi bărbaţi au fost arestaţi preventiv. Astfel, informaţia corectă este că cei doi bărbaţi sunt cercetaţi în continuare sub control judiciar pentru o perioadă de 30 de zile​” a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ.

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.