DEJ: Conferință a Consiliului Național al Dizabilității din România – VIDEO
Sala festivă a Colegiului Național ”Andrei Mureșanu” Dej a găzduit miercuri conferința ”Dezvoltarea capacității instituționale a CNDR” o întâlnire cu ONG-urile din județul Cluj și instituțiile publice responsabile în implementarea prevederilor Convenției ONU, pentru identificarea și soluționarea problemelor specifice accesibilității la nivel local, județean, regional.
Evenimentul, organizat de către Asociația ”Porți către suflet” Dej în colaborare cu Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj a avut ca scop consolidarea capacității instituționale a Consiliului Național al Dizabilității din România. S-au discutat probleme specifice persoanelor cu dizabilități din România, aspecte privind accesibilitatea orașelor și instituțiilor publice, dar și situațiile concrete cu care se confruntă în viața de zi cu zi persoanele cu dizabilități în raport cu societatea în care trăiesc.
La eveniment, pe lângă oficialități locale, primarul Costan Morar și viceprimarul Teodora Muncelean, au luat parte reprezentanți ai Asociațiai nevăzătorilor din Cluj, ai asociațiilor persoanelor cu dizabilități din diferite colțuri ale țării, Gheorghe Aștileanu, vicepreședintele Consiliului de monitorizare CRDP, reprezentanți ai Prefecturii Cluj, dar și președintele Asociației ”Porți către suflet” Dej, Nelu Anca, alături de alți participanți implicați în activitățile specifice temei conferinței.
După conferința ”Dezvoltarea capacității instituționale a CNDR”, ziua a continuat pe terasa restaurantului Rex Parc din Dej, unde a fost organizat un concert de muzică folk sub titulatura ”Dej a vous”, susținut de Florin Săsărman, Vali Șerban, Petra și Marin Grad, Tic Petroșel, Zoltan Butuc, Camelia și Gavril Hodiș și grupul orchestral Nota-Dej, avându-l la clape pe Călin Morar.