În cursul zilei de ieri, 5 februarie, în jurul orei 23:30, polițiștii de ordine publică din municipiul Dej au depistat un șofer, de 35 de ani, tot din municipiul, în timp ce se deplasa cu mașina pe strada Unirii, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Fiind testat cu aparatul etilotest, acestuia i-a reieșit o concentrație de 0.80 mg/l alcool pur în aerul expirat. În același timp, polițiștii rutieri din Dej au depistat un bărbat, de 38 de ani, din comuna Cășeiu, care și el conducea un autoturism pe strada Crangului din municipiu, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Testarea cu aparatul etilotest a relevat o concentrație de 0.66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cei doi bărbați au fost conduși la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.