Polițiștii dejeni au depistat două persoane care au condus fără a deține permis.
Potrivit IPJ Cluj, la data de 30 iulie, în jurul orei 16.00, poliţiştii Biroului Rutier Dej, au depistat un bărbat de 67 de ani din municipiul Braşov, judeţul Braşov, în timp ce conducea pe strada 22 Decembrie 1989 din municipiul Dej, fără a avea permis de conducere.
Bărbatul a prezentat poliţiştilor un permis de conducere emis de autorităţile statului New York, SUA, permis care nu îi dădea dreptul de a conduce în România. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.
De asemenea, la aceeași dată, în jurul orei 23.30, poliţiştii Biroului de Ordine Publică Dej au depistat un bărbat de 27 de ani din municipiul Dej, judeţul Cluj, care conducea o motocicletă pe strada Dealul Rozelor din municipiul Dej, deşi nu deţine permis de conducere.
Și în acest caz se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.