Detașamentul de pompieri Dej a fost solicitat vineri seara să intervină la un incendiu produs la un apartament de pe strada Orizont din Dej.
La fața locului s-a deplasat o autospecială de stingere a incendiilor, dar și o ambulanță și un echipaj de poliție.
Potrivit primelor informații, incendiul s-a manifestat la un apartament situat la etajul al doilea. Din fericire, incendiul nu a fost unul care să se manifeste cu flacără. Fumul dens și puternic mirositor a fost cel care a alertat vecinii din bloc, iar aceștia au solicitat sprijinul pompierilor.
Din câte se pare, proprietarul apartamentului ar fi lăsat o tigaie pe aragaz și a adormit, dar nu a sesizat că tigaia s-a aprins. Băiatul în vârstă de 12 ani al familiei a fost consultat de medici, dar nu a fost necesar să fie transportat la spital.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.