Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Dej: Lupte cu gladiatori și inaugurarea Muzeului, de Ziua Unirii Principatelor Române

0 319

Primăria Municipiului Dej organizează miercuri 24 ianuarie, manifestări dedicate Unirii Principatelor Române care vor fi marcate de deschiderea muzeului Municipal Dej.

Evenimentele vor debuta la ora 12:00 cu demonstrații de luptă cu gladiatori în zona din fața Primăriei Municipiului Dej și ateliere de meşteşuguri antice și jocuri romane care se vor desfășura în incinta muzeului.

La ora 14:00 va avea loc inaugurarea Muzeului Municipal  Dej. Seria  evenimentelor dedicate Unirii Principatelor Române va continua de la ora 14:30 la Centrul Cultural ”Arta”, unde Prorectorul Universității Babeș Bolyai-prof univ dr. Ioan Bolovan va susține conferința cu tema ”De la Mica la Marea Unire”.

”La 24 ianuarie 1859, a fost făcut primul pas spre Marea Unire de la 1918. Unirea Principatelor Române este un moment important ce vorbește despre dorința de unitate a nației noastre. Am ales această zi pentru a reda comunității dejene și nu numai,  spațiul muzeal în care sunt păstrate mărturii ale istoriei spirituale și culturale someșene. Muzeul Municipal Dej găzduiește colecții importante care aveau nevoie de un loc în care să fie puse în valoare așa cum se cuvine,  printr-o investiție pe măsură”, transmite primarul Costan Morar.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More