Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

DEJ: Mamă a doi copii, diagnosticată cu leucemie, are nevoie disperată de sânge

0 29.396

Viața te lovește când te aștepți mai puțin, iar încercările prin care trebuie să trece se pot dovedi uneori imposibil de depășit fără ajutorul semenilor.

Simte acest lucru pe pielea ei o dejeancă de nici 43 de ani, mamă a doi copii, care la începutu acestui an a fost diagnosticată cu leucemie.

Femeia a început brusc să se simtă rău, a avut febră mare mai multe zile la rând, iar când starea de sănătate i s-a agravat s-a dus la medic. După mai multe tratamente cu antibiotice, analizele efectuate la spital i-au dat verdictul crunt: leucemie mieloidă, diagnosticată în 23 ianuarie 2019.

Angajată la fabrica Bosch, dejeanca a fost nevoită să lase totul, serviciu chiar și familie, pentru a începe imediat tratamentul, deși ruptura de copiii ei, în vârstă de 20 și 8 ani, o sfâșie în permanență.

Nadia Buta are însă speranța că în urma tratamentului se va face bine, asta chiar dacă evoluția bolii și chimioterapia i-au măcinat organismul, având repercusiuni atât asupra celulelor cancerigene, cât și asupra celor sănătoase.

Tocmai de aceea, Nadia, internată la Secția de Hematologie a Spitalului de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca, are nevoie de sprijinul semenilor săi, care să doneze sânge pentru a-și putea continua drumul spre recuperarea sănătății.

Aceasta a făcut un apel și pe Facebook, către prieteni și cunoscuți, care să doneze sânge la Centrul Regional de Transfuzie din Cluj-Napoca, de pe strada Nicolae Bălcescu nr. 18. Are nevoie de grupa A2-negativ, însă orice donare pe numele NADIA MARIA BUTA o poate ajuta pe ea sau pe alți bolnavi.

Cei care doresc să o ajute, să poată să-și crească cei doi copii și să fie alături de soțul, ei o pot face printr-o donare de sânge la centrul clujean, sau prin distribuirea acestui mesaj către prieteni și cunoscuți. Nadia, copiii și familia ei vă vor fi recunoscători.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More