Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Dej: Manifestări dedicate Zilei Culturii Naționale

0 732

Primăria Municipiului Dej, prin Centrul Cultural „Arta”, Muzeul Municipal Dej și Biblioteca Municipală Dej, în colaborare cu Garnizoana Dej și unități școlare dejene, organizează în data de 15 ianuarie, manifestări care marchează Ziua Culturii Naționale, zi dedicată marelui poet național, Mihai Eminescu.

Luni, 15 ianuarie, începând cu ora 10:00, la bustul poetului Mihai Eminescu din cartierul 1 Mai, se va intona Imnul Naţional al României, va avea loc o slujbă de pomenire, ceremonialul de depunere de jerbe și flori, urmate de un recital de poezie susținut de către Trupa de teatru „Vistrian Roman” a Centrului Cultural ,,Arta” Dej (coordonator: Mariana Reman).

Momentul final este dedicat muzicii, iar în cadrul lui va interpreta Corul reunit al școlilor, Colegiul Național ,,Andrei Mureșanu” Dej (coordonator prof. Călina Gavrea) și Școala Generală „Mihai Eminescu” Dej (coordonator prof. Kinga Nan-Farkas).

De asemenea în cadrul Muzeului Municipal Dej poate fi urmărit începând cu ora 11:00 documentarul din seria „Mari Români, Mihai Eminescu”.

Ziua Culturii Naționale va fi marcată și la Biblioteca Municipală Dej unde poate fi vizitată o expoziție de carte dedicată poetului Mihai Eminescu.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More