Dej: Manifestări dedicate Zilei veteranilor de război
Ziua Veteranilor de Război reprezintă un moment de suflet pentru Armata României și, mai ales, un prilej de a le prezenta onorul celor care au scris parte din istoria țării și a instituției apărării. De 15 ani, data de 29 aprilie aduce împreună militari și civili, întreaga societate, pentru a-i sărbătorii pe românii care si-au apărat țara în cea de-a doua conflagrație mondială.
Anul acesta se împlinesc 81 de ani de la intrarea României în cel de-Al Doilea Război Mondial pentru eliberarea teritoriului românesc. O mare parte dintre veteranii care au luptat pentru țară, sub culorile drapelului național, nu se mai află printre noi. Respectul și prețuirea noastră se cuvin atât lor cât și celor care sunt încă mărturii istorice vii, veteranii și văduvele celui de-Al Doilea Război Mondial.
În garnizoana Dej, manifestările dedicate acestei sărbători, se vor desfăşura începând cu orele 13.00, în Cimitirul Eroilor Dealul Florilor, unde vor avea loc următoarele activităţi:
– Intonarea Imnului național al României;
– Oficierea serviciului religios;
– Alocutiunea Comandantului Garnizoanei Dej;
– Depuneri de coroane şi jerbe de flori la Monumentele Eroilor.
– Defilarea gărzii de onoare
Invităm pe această cale instituţiile publice, reprezentanţii mass-media locală, unităţile de învăţământ, agenţii economici şi pe toţi cetăţenii municipiului Dej să participe alături de noi la sărbătorirea Zilei Veteranilor de Război.