Dej: O clasă a CN ”Andrei Mureșanu” își suspendă cursurile. Doi elevi confirmați COVID-19
La nici o săptămână de la redeschiderea școlilor, o clasă a Colegiului Național ”Andrei Mureșanu” Dej își suspendă cursurile, după ce doi elevi au fost confirmați pozitiv la infecția cu noul tip de coronavirus.
Consiliul de administrație al Colegiului Național ”Andrei Mureșanu” Dej a aprobat în ședința de joi, de la amiază, suspendarea pentru 14 zile a cursurilor unei clase a XII-a din cadrul instituției de învățământ.
Decizia a fost luată după ce în această dimineață doi elevi din respectiva clasă au fost confirmați pozitiv cu COVID-19.
Inspectoratul Şcolar Cluj a transmis, joi, că au fost suspendate pentru 14 zile cursurile a 17 clase sau grupe de preşcolari din județ, după ce mai mulţi copii au prezentat simptome de coronavirus sau au fost infectaţi cu COVID. De asemenea, 30 de angajaţi ai unităţilor de învăţământ sunt în izolare sau în carantină, după ce au fost infectaţi sau au intrat în contact cu cazuri confirmate.