Dej: Proiectele culturale și asociațiile sportive care primesc finanțare de la bugetul local
Primăria Municipiului Dej a făcut publice rapoartele finale privind alocarea de finanțare nerambursabilă de la bugetul local pentru asociațiile culturale și sportive.
RAPORT FINAL
cu privire la Lista proiectelor culturale selectate pentru a primi finanțare nerambursabilă
Având în vedere ‘art. 5’ din Legea Nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general,
Comisia de selecție înființată conform ‘art. 4’, ‘art. 8’, ‘art. 27’ din Legea Nr. 350/2005, ‘art. 12’, din Ordonanța Nr. 2/2008 și a Dispoziției Nr. 119 din data de 27 februarie 2017, a Primarului Municipiului Dej, privind îmbunătățirea sistemului de finanțare a programelor sportive și culturale, stabilește că următoarele dosare au îndeplinit condițiile de eligibilitate prevăzute în Ghidul solicitantului și s-au calificat pentru obținerea finanțării nerambursabile din fonduri publice :
Nr.
crt. |
Denumirea Asociației | Punctajul obținut | Suma aprobată |
1. | Asociația Părinților și Elevilor Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” | 96 puncte | 10.000 lei |
2. | Asociația Culturală ”ASTRA” Dej | 80,25 puncte | 16.000 lei |
3. | Asociația Culturală ”Kadar Joszef” | 79,25 puncte | 16.000 lei |
4. | Asociația Civilă a Maghiarilor Dejeni | 78,47 puncte | 12.000 lei |
5. | Asociația Culturală ”Aranyeso” Dej | 77 puncte | 8.000 lei |
6. |
Asociația Părinților și Elevilor Liceul ”Alexandru Papiu Ilarian” Dej | 76,5 puncte | 8.000 lei |
7. | Asociația ”Sfinții Apostoli Luca și Andrei” Dej | 75,37 puncte | 5.000 lei |
8. | Asociația Rotary Club | 75,34 puncte | 5.000 lei |
9. | Asociația Marsala Life Dej | 74,25 puncte | 3.500 lei |
10. | Asociația Părinților și Elevilor Școala Nr. 1 Dej | 74,6 puncte | 4.000 lei |
11. | Asociația ”Emanuel” Dej | 69,5 puncte | 3.000 lei |
12. | A.I.R.O. ”Roiama” Dej | 64,75 puncte | 2.500 lei |
13. | Organizația Națională ”Cercetașii României” – Filiala Dej | 31 puncte | 6.000 lei |
RAPORT FINAL
cu privire la Lista proiectelor sportive selectate pentru a primi finanțare nerambursabilă
Având în vedere ‘art. 5’ din Legea Nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general,
Comisia de selecție înființată conform ‘art. 4’, ‘art. 8’, ‘art. 27’ din Legea Nr. 350/2005, ‘art. 12’, din Ordonanța Nr. 2/2008 și a Dispoziției Nr. 119 din data de 27 februarie 2017, a Primarului Municipiului Dej, privind îmbunătățirea sistemului de finanțare a programelor sportive și culturale, stabilește că următoarele dosare au îndeplinit condițiile de eligibilitate prevăzute în Ghidul solicitantului și s-au calificat pentru obținerea finanțării nerambursabile din fonduri publice :
Nr.
crt. |
Denumirea Asociației | Punctajul obținut | Suma aprobată |
1. | Clubul Sportiv ”Unirea” Dej Volei | 94,7 puncte | 886.000 lei |
2. | Clubul Sportiv ”Unirea” Dej Fotbal | 83 puncte | 170.000 lei |
3. | Clubul Sportiv C.F.R. Dej
|
40,3 puncte | 20.000 lei |
4. | Clubul de dans sportiv ”Latino Angels” | 40,1 puncte | 16.000 lei |
5. | Asociația Sportivă Viile Dejului – fotbal | 40 puncte | 20.000 lei |
6. |
Clubul Sportiv ”Budokan Ryu” Dej | 38,8 puncte | 16.000 lei |
7. | Clubul Sportiv ”Gloria” Dej aeromodele | 37,35 puncte | 11.000 lei |
8. | Clubul Sportiv Tenis Club
Dej |
31 puncte | 10.000 lei |
9. | Academia de Fotbal Paul Papp Dej | 31 puncte | 20.000 lei |
10. | Asociația Sportivă ”Mecsom” Dej | 30,45 puncte | 14.000 lei |
11. | Clubul Sportiv Vulturii Dej Arte marțiale | 30,26 puncte | 6.000 lei |