Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului
Itu sarbatori

Dej – Raportul final al proiectelor culturale și sportive cu finanțare nerambursabilă

0 119

Primăria Municipiului Dej a publicat raportul final cu privire la lista proiectelor sportive și culturale selectate pentru finanțare nerambursabilă.

Primăria Municipiul Dej a publicat RAPORT FINAL cu privire la Lista proiectelor sportive si culturale selectate pentru a primi finanțare nerambursabilă

Având în vedere ‘art. 5’ din Legea Nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, Comisia de selecție înființată conform ‘art. 4’, ‘art. 8’, ‘art. 27’ din Legea Nr. 350/2005, ‘art. 12’, din Ordonanța Nr. 2/2008  și a Dispoziției Nr. 119 din data de 27 februarie  2017, a Primarului Municipiului Dej, privind îmbunătățirea sistemului de finanțare a programelor sportive și culturale, stabilește că următoarele dosare au îndeplinit condițiile de eligibilitate prevăzute în Ghidul solicitantului și s-au calificat pentru obținerea finanțării nerambursabile din fonduri publice :

PROIECTE SPORTIVE

Nr. crt. Denumirea Asociației Punctajul obținut Suma aprobată
1. Clubul Sportiv ”Unirea” Dej Volei 95 puncte 1.200.000 lei
2. Clubul Sportiv ”Gloria” Dej aeromodele 52 puncte 25.000 lei
3. Clubul Sportiv C.F.R. Dej   40 puncte 20.000 lei
4. A.C.S. Fotbal Club „Somesul” Dej 40 puncte 20.000 lei
5. Clubul de dans sportiv ”Latino Angels” 39 puncte 18.000 lei
  6. Clubul Sportiv ”Budokan Ryu” Dej 38 puncte 17.000 lei
7. Clubul Sportiv „Vulturii” Dej Arte marțiale 36 puncte 12.000 lei
8. Clubul Sportiv Tenis Club Dej 36 puncte 12.000 lei
9. Org. Nat. Cercetasii Romaniei Dej 34 puncte 9.000 lei
10. Asociația Sportivă ”Mecsom” Dej 25 puncte 6.000 lei

PROIECTE CULTURALE

Nr. crt. Denumirea Asociației Punctajul obținut Suma aprobată
1. Asociația Culturală ”ASTRA” Dej 71 puncte 16.000 lei
2. Asociația Culturală  ”Kadar Jozsef” 71 puncte 16.000 lei
3. Asociația Civilă a Maghiarilor Dejeni 67 puncte 12.000 lei
4. Fundatia „Andrei Muresanu” Dej 63 puncte 10.000 lei
5. Asociația Culturală ”Aranyeso” Dej 60 puncte 8.000 lei
6. Liga Tinerilor Ortodocsi Fil. Dej 59 puncte 6.000 lei
7. Asociația ”Mihai Eminescu” Dej 59 puncte 6.000 lei
8. Asociatia „Rotary” Club 51 puncte 5.000 lei
9. Asociația ”Sfinții Apostoli Luca și Andrei” Dej 51 puncte 5.000 lei
10. Asociația ”Marsala Life”   47 puncte 3.500 lei
11. Asociația ”Emanuel” Dej   46 puncte 3.000 lei
12. Clubul Copiilor Dej   41 puncte 2.500 lei

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More