Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Dej – Tânără în moarte cerebrală după accidentul de vineri

0 10.120

Adolescenta implicată în gravul accident rutier de la Dej, din data de 14 februarie este în moarte cerebrală. Internată la Spitalul Județean de Urgență din Cluj-Napoca, Alexandra a pierdut lupta pentru viață, iar medicii s-au declarat și ei învinși.

Deși timp de mai multe zile medicii clujeni au depus eforturi supraomenești pentru a-i salva viața Alexandrei, în această dimineață verdictul a venit ca un trăsnet peste familia tinerei din Dej.

Zdrobiți de durere, părinții Alexandrei au decis ca prin moartea copilului lor să dea șansa la viață și altor persoane, astfel că au fost de acord cu donarea de organe.

Alexandra Ştefania Burz este din Dej, s-a născut pe 24 septembrie 2002, a învăţat la Colegiul Naţional Andrei Mureşeanu din Dej, iar în urmă cu două zile a suferit un accident grav.

Evenimentul s-a petrecut în data de 14 februarie pe strada de 1 Mai din municipiul Dej, după ce un tânăr aflat la volanul autoturismului în care se afla și Alexandra a pierdut controlul volanului din cauza vitezei, iar mașina s-a izbit de un stâlp.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More