Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Dej | Trei dintre bătăușii de vineri noaptea arestați preventiv

0 509

Trei dintre scandalagii care au snopit în bătaie un bărbat în fața unui local dejean au fost reținuți pentru 24 de ore.

Reprezentanții Poliției Municipiului Dej au anunțat că trei dintre tinerii care au bătut un alt bărbat în mijlocul orașului au fost arestați 24 de ore.

Aceştia, împreună cu alţi doi tineri, toţi cu vârste cuprinse între 21 şi 31 de ani, în timp ce se aflau în zona unui local de alimentaţie publică situat pe strada George Coşbuc din Dej, ar fi aplicat mai multe lovituri cu pumnii, picioarele şi obiecte contondente unui bărbat. În urma scandalului au fost provocate şi distrugeri localului.

În baza probatoriului administrat şi a gradului de participaţie, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore faţă de trei dintre aceştia, ceilalţi doi fiind cercetaţi în stare de libertate.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de supraveghere din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, pentru săvârşirea infracţiunilor de tulburarea a ordinii şi liniştii publice, loviri sau alte violenţe şi distrugere.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata