Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Dejean arestat pentru agresiune sexuală. Și-ar fi abuzat fiica de 14 ani

0 2.598

Un bărbat în vârstă de 40 de ani din Dej a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce s-a descoperit că și-ar fi agresat sexual fiica de 14 ani.

Bărbatul din Ocna Dejului este căsătorit de 16 ani și are o fiică și un fiu. Conform vecinilor, bărbatul ar fi locuit cu soția și copiii mai mulți ani în Italia, dar în urmă cu patru ani s-au întors cu toții acasă, la Dej.

Tot cam de pe atunci ar fi început și abuzurile sexuale față de fetiță, care pe acea vreme avea aproximativ 10 ani. Din câte se pare, tatăl fetei nu a încercat doar o dată să o violeze, acesta fiind acuzat de către anchetatori de comiterea infracțiunii de agresiune sexuală în formă continuată. Faptele au fost descoperite abia recent.

Miercuri, 7 iulie, la Judecătoria Dej, instanța a aprobat și solicitarea procurorului pentru arestarea preventivă a bărbatului.

”În temeiul art. 226, rap. la art.224, art.223 alin.2, Cod proc. Penală rap.la art.202 al.1 – 3 C.P.P., admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej şi în consecinţă:

Dispune arestarea preventivă a inculpatului D P A (…), cercetat pentru infracțiunea de agresiune sexuală în formă continuată, prev. de art. 219 alin. (1) ?i 2 lit. a), b) ?i c) C.pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 07.07.2021 ora 13,00 şi până la data de 05.08.2021, ora 13,00, inclusiv.

Respinge ca neîntemeiată cererea apărătorului de respingere a propunerii de arestare preventivă şi cercetare în stare de libertate sau de luare a măsurii preventive a controlului judiciar sau a arestului la domiciliu. Constată că inculpatul are apărător ales. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului”, se arată în decizia pronunțată la Judecătoria Dej.

În urma activităților investigative desfășurate, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej s-au sesizat din oficiu, fiind demarate cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală.

La data de 6 iulie a.c., în baza probatoriului administrat, un bărbat în vârstă de 39 de ani, din municipiul Dej a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, iar ulterior prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă, în cazul acestuia fiind dispus arestul preventiv pe o perioadă de 30 de zile.

În cauză sunt continuate cercetările sub îndrumarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More