Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Dejeancă reținută pentru tâlhărie calificată. A drogat un bărbat din Dej și i-a furat banii

0 1.043

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej au reținut pentru 24 de ore o femeie cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

În fapt, la data de 21/22 februarie, a.c., în intervalul orar 23.00-05.00, o femeie de 32 de ani, din municipiul Dej, ar fi sustras din imobilul unui bărbat, situat pe raza municipiului, suma de aproximativ 400 de lei, un telefon mobil și alte bunuri.

Cei doi s-ar fi cunoscut pe o rețea de socializare, iar în urma unei întâlniri, s-au deplasat la domiciliul bărbatului, unde, prin administrarea unei substanțe, femeia l-ar fi adus pe bărbat în stare de inconștiență, context în care ar fi sustras bunurile menționate.

În baza probatoriului administrat, la data de 24 februarie, femeia a fost reținută  pentru 24 de ore de către polițiști, urmând ca aceasta să fie prezentată în fața magistraților în vederea dispunerii altor măsuri preventive.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More