Dejeanul Paul Papp a răpus Irlanda de Nord cu o dublă și România este liderul grupei

România a învins vineri seara cu 2-0 reprezentativa Irlandei de Nord, într-un meci contând pentru grupa F de calificare la Euro 2016, în care ambele goluri au fost marcate de fotbalistul dejean Paul Papp.
Peste 30.000 de spectatori au așteptat cu sufletul la gură pe Arena Națională un gol al tricolorilor în fața irlandezilor, după ce în prima repriză Chipciu a semnat cea mai mare ocazie a românilor, trimițând mingea în transversală.
Golul a venit, însă, abia în minutul 74. Paul Papp a profitat de o minge respinsă neglijent de fundașii oaspeților și a șutat violent sub transversală, deschizând scorul în uralele publicului.
Cinci minute mai târziu, același Paul Papp a modificat din nou tabela. Fundașul Stelei a fost servit excelent de Sânmărtean și a trimis cu capul în plasă pentru un 2-0 care trimite echipa României pe primul loc al grupei F de calificare la Euro 2016.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.