Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Dejeanul Vicențiu Știr, secretar de stat în Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social

0 11

Președintele ALDE Dej, Vicențiu Știr, este începând din această săptămână secretar de stat în Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social.

Reprezentantul Alianței Liberalilor și Democraților Europeni a ajuns astfel să-i fie recunoscute meritele, după ce pe parcursul anului trecut a reușit un scor foarte bun la alegerile parlamentare pe raza municipiului Dej, fiind candidat la Camera Deputaților, asta după ce în vara lui 2016 candidase la Primăria Municipiului Dej.

Vincețiu Știr aștepta de mai mult timp confirmarea pentru funcția de secretar de stat în guvernul Grindeanu, fiind propus inițial pentru un alt minister, însă în urma negocierilor politice între partidele aflate la guvernare s-a ajuns la propunerea pentru Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social, sub comanda ministrului Gabriel Petrea.

Vicențiu Știr îi ia astfel locul în funcția de secretar de stat în Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social unui alt politician clujean, fostul deputat Mircea Irimie, care a fost eliberat din funcție prin decizia primului ministru Sorin Grindeanu, publicată în Monitorul Oficial în 16 mai 2017.

Îndepărtatea lui Mircea Irimie din funcția de secretar de stat vine după ce în cadrul ALDE Cluj, dar și la nivel național, partidul s-a scindat în două tabere, una pro Tăriceanu și alta pro Daniel Constantin. AStfel, Irimie, declarat ca făcând parte din tabăra care-l susține pe Daniel Constantin, va fi înlăturat din partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu, pierzându-și mai întâi funcția deținută în Guvern.

Decizia pentru numirea domnului Vicențiu Dorin Gavril Știr în funcția de secretar de stat la Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social a fost publicată azi, 6 iunie 2017, în Monitorul Oficial.

”Cu prilejul investirii mele în funcția de Secretar de Stat în Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social, doresc să transmit un mesaj de mulțumire și recunoștință atât celor care m-ați susținut, cât și dumneavoastră, celor care ați considerat că îndeplinesc cerințele necesare acestei funcții. Este o deosebită onoare pentru mine faptul că pot fi în slujba cetățenilor, că voi face parte dintr-o echipă competentă și că împreună vom putea implementa și concretiza proiecte benefice românilor”, a declarat Vicențiu Știr imediat după numirea în funcția de secretar de stat.

Principalele proiecte ale lui Vicențiu Știr

În cadrul celor două campanii electorale desfășurate anul trecut, Vicențiu Știr a ieșit în fața electoratului cu mai multe proiecte pe care le consideră primordiale.

Printre proiectele prezentate de Vicențiu Știr se află înființarea unui Asociații a oamenilor de afaceri dejeni, organizație care ar fi benefică atât pentru locuitori, cât şi pentru angajatori.

„Prin această asociaţie vreau că fiecare lucrare, fiecare investiţie sau fiecare dezvoltare a Dejului să fie discutată cu aceștia, iar respectiva lucrare să poată fi contractată și cu firme din Dej. Vreau să nu încercăm să apelăm la firme din afară, ci să dezvoltăm cu firme locale. Avem aici oameni competenţi care pot să realizeze orice lucrare care să contribuie la dezvoltarea Dejului. Ne-am propus să investim mai mult în oamenii de afaceri locali. Odată ce investim, odată ce le acordăm facilităţi oamenilor de afaceri, aceasta înseamnă mai mulţi bani la buget, locuri de muncă şi creşterea economiei şi a puterii de cumpărare în Dej”, a declarat Știr.

Angajatorii din AOAD ar crea locuri de muncă și pentru persoanele care beneficiază de ajutor social, dar sunt apte de muncă, iar acestea să primească facilităţi din partea municipalității, printre care impozite mai mici. În acelaşi sens, întreprinzătorul îşi doreşte ca forţa de muncă bine calificată din oraş care activa în sectorul industrial la Dej să poată fi folosită ca formatori, în centre speciale.

„Ei ar putea pregăti oameni ca strungari, sudori, forjori, fierari. Desigur, întreprinderile mici şi mijlocii trebuie să fie motivate, să li se asigure diverse facilităţi, cum ar fi reducerile de impozite. Ideal este ca în proiectele de la nivelul localităţii să fie implicate şi IMM-urile, dar pentru aceasta trebuie discutate deschis problemele cu care acestea se confruntă. La nivel naţional, este necesar ca în Parlamentul României să fie promovate proiecte legislative viabile şi originale în sprijinul creării de noi locuri de muncă, dar şi comisiile parlamentare trebuie să îşi facă treaba. Până la urmă proiectele legislative aplicabile, nu cele fără norme de aplicare, fac diferenţa, nu declaraţiile politicienilor”, a mai adăugat Vicențiu Știr.

Un alt proiect al lui Vicențiu Știr privește ordonanța 26/2013, privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară.

”Propun să se elimine condiționarea prevederilor ordonanței 26/2013, deoarece societățile care realizează profit sunt analizate în același mod ca și societățile ce înregistrează pierderi. Doresc ca firmele care au profit să fie scoase de sub incidența Ordonanței 26/2013. Practic, indiferent de profitul realizat, fondul de salarii este stabilit prin legea anuală a bugetului de stat și nu se realizează nicio diferențiere între companiile care realizează profit și cele care au pierderi”, spune candidatul ALDE.

De altfel, Vicențiu Știr și-a propus să vină cu proiecte pentru creșterea economică și pentru crearea de locuri de muncă.

”La nivel naţional, este necesar ca în Parlamentul României să fie promovate proiecte legislative viabile şi originale în sprijinul creării de noi locuri de muncă, dar şi comisiile parlamentare trebuie să îşi facă treaba. Până la urmă proiectele legislative aplicabile, nu cele fără norme de aplicare, fac diferenţa, nu declaraţiile politicienilor”, a menționat Vicențiu Știr.

Tot în cadrul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, Vicențiu Știr a declarat că și-ar dori să facă parte din comisia pentru politica economică sau din cea pentru buget, finanțe și bănci.

”Dacă voi ajunge parlamentar mi-aş dori să fac parte din comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare sau cea pentru industrii şi servicii . Nu mi-ar displace nici comisia pentru buget, finanţe şi bănci. Sunt domenii în care limbajul, chiar dacă nu-mi este încă familiar, îl pot deprinde cu uşurinţă. Aici cred că se raportează experienţa mea din domeniul privat,suprapunând-o peste cea din domeniul politic. Oricum am o mare disponibilitate adaptativă la atribuţii şi sarcini noi. Dacă mai există şi o compatibilitate de domeniu, atunci cu atât mai bine pot performa. Sunt un politician tânăr, nerodat( şi neuzat). Dacă în alegerile locale am intrat cu dorinţa de a face o altfel de administraţie pentru concitadinii mei, o administraţie aservită exclusiv cetăţeanului şi respectului faţă de acesta , acelaşi lucru mi-l doresc şi din perspectiva de parlamentar. În fapt este o altă provocare pentru un alt gen de expertiză. Sunt inginer, sunt un om de afaceri , sunt manager. Capitalul românesc are nevoie de o politică protecţionistă. Curentul acesta devine din ce în ce mai pregnant la nivelul tuturor statelor europene şi nu numai.Producătorul român are nevoie de sprijin şi protecţie. Avem nevoie de măsuri economice şi fiscale echitabile în raport cu capitalul străin. Este imperativ să existăm cu şi în atributele identităţii noastre naţionale. Mă opresc la aceste câteva consideraţii pentru că acesta este domeniul meu. Cred că poitica în sănătate trebuie să o facă medicii, în economie economiştii, în învăţământ profesorii, în justiţie oamenii legii etc. Paradoxal sau nu românul politic pare să le ştie pe toate. Cred că este nevoie de ordine şi mai cred că aceasta este iminentă, cum iminent este şi un profil nou, pentru o nouă generaţie politică. Toate acestea şi multe altele mă determina să candidez la aceste alegeri parlamentare”, a menționat Vicențiu Știr.

Comentarii