Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Dejeni în sprijinul personalului medical. S-au donat materiale de protecție de aproape 10.000 de euro

0 1.351

Spiritul de solidaritate a fost la înălțime în ultima perioadă și la Dej, în sprijinul personalului medical din zonă. Oameni inimoși au sărit imediat în sprijinul medicilor și asistenților, donând sume de bani pentru achiziționarea de echipamente de protecție, dezinfectanți și materiale sanitare pentru Ambulanța Dej și Spitalul Municipal Dej.

Acțiunea de sprijinire a personalului medical din Dej a fost organizată de oameni cu suflet, voluntari și cetățeni cu spirit civic, alături de Asociația ”Mândru că-s dejean”, în contul căreia au fost donate sume de bani, care ulterior au fost folosite pentru achiziția de materiale de protecție, dezinfectanți sau materiale sanitare.

Asociația, alături de voluntarii grupului ”Vă ajutăm din Dej”, s-au bucurat de sprijinul dejenilor cu suflet, care s-au alăturat acestei campanii și au donat sume importante de bani.

Din acești bani, peste 40.000 de lei au fost deja cheltuiți pentru achiziția de materiale, care au fost donate personalului Ambulanței Dej.

Astfel, asociația a reușit, cu ajutorul donatorilor și celor care au sprijinit această campanie, să cumpere și să distribuie materiale sanitare în sumă totală de peste 40.000 lei constând în:

  • Combinezon refolosibil impermeabil- 40 buc
  • Combinezon cu gluga-243 buc;
  • Protecții impermeabile pt. încălțăminte-70 buc
  • Măști fata FFP2 KN95-515 buc.
  • Combinezon protecție-72 buc
  • Dozator de săpun cu flux ajustabil
  • Prosop cu derulare centrala-36 buc;
  • Dispenser prosop-7 buc;
  • Prosop cu derulare centrala-42 buc
  • Măști de unica folosința-50 buc

O altă parte din sprijin pentru personalul medical dejean a constat în donații directe, de aparatură, prin intermediul voluntarilor, cu ajutorul unor persoane fizice și juridice din Dej, cumpărându-se și donându-se astfel:

  • Mașină de spălat cu uscător (2 bucăți)
  • Mașină de uscat haine
  • Uscător de haine
  • Dezinfectanți
  • Detergenți
  • Viziere

”Nu am fi reușit acest lucru fără ajutorul partenerilor noștri. Astfel, dorim să mulțumim următorilor: CONT ELIT SRL, FUNDATIA TRADE OFF, LUCKY KOIN SRL, MG TOTAL, VANIMAN INSTAL SRL, GUOMAOFUND INVEST S.R.L, UGRANIC LOGISTIC SRL, HARA GOLD CATERING, PIELICOMART SRL, MARICOR, ARCESE TRANSPORT SRL, USR DEJ, SERALEX SRL, SEDANO DVC SRL, INSIDE SERVCOM SRL, ȘCOALA GIMNAZIALĂ „Alexandru Vaida Voevod” Bobâlna și altor două societăți”, transmit cei de la Asociația Mândru că-s dejean.

De asemenea, magazinul Nordica Electrocasnice a donat aparatură electrocasnică, un frigider pentru Ambulanța Dej și o mașină de spălat vase și un cuptor cu microunde pentru Spitalul Municipal Dej. O altă donație a venit pentru Ambulanța Dej din partea firmei Tehno Geeapest, care a donat substanțe pentru dezinfectarea ambulanțelor. Trei termometre cu infraroșu au fost de asemenea donate personalului Ambulanței Dej cu ajutorul Radio Fir Dej.

”Dorim să mulțumim membrilor comunității care au înțeles că altruismul și solidaritatea sunt elemente importante ale dezvoltării și protejării unei comunități. Din motive care țin de protecția datelor personale nu le vom da numele, dar în numele Asociației și al dumneavoastră le mulțumim!

Membrii Asociației Civice Mândru că-s Dejean au pornit la drum cu 1600 de lei fonduri ale asociației, pe care le-au pus la bătaie, iar prin donațiile lor ulterioare au mobilizat și pe alții sa o facă. De asemenea unii dintre ei s-au implicat, în nume propriu, pentru ajutorarea unor persoane nevoiașe, făcându-le mici bucurii cu ocazia sărbătorilor de Paște”, transmit reprezentanții Asociației Mândru că-s dejean.

Asociația și voluntarii dejeni continuă activitatea de sprijinire a personalului medical și așteaptă în continuare donații pentru a se putea achiziționa dezinfectanți, echipamente și materiale de protecție pentru medicii și asistentele de la Ambulanța Dej și Spitalul Municipal Dej.

Puteți și dumneavoastră să susțineți lupta împotriva COVID-19, donând în continuare aici:

Asociația Civică Mândru Că-s Dejean

RO46BRDE130SV80476101300 deschis la BRD,CUI 38572263.

Pentru orice sprijin, material sau financiar, vă stăm la dispoziție.

Maria Danciu – 0740.009.404 (Asociația Mândru că-s dejean)

Irina Maxim – 0744.585.785

Donații se pot face și în următoarele conturi:

Revolut: 0744585785

Paypal: paypal.me/Someseanul

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More