Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Dejenii au donat azi sânge în cadrul campaniei organizată de Spitalul Municipal Dej

0 24

campanie donare sange dej (1)

Peste 100 de persoane s-au adunat încă de la primele ore ale dimineții la Fișierul Policlinicii din Dej, deși acesta s-a deschis doar la ora 7:30, pentru a obține un bon de ordine în cadrul campaniei de donare de sânge.

La ora 7 erau deja prezente aproximativ 30 de persoane. Pe lângă bonul de ordine primit donatorii au primit și un chestionar unde au fost invitați să răspundă la anumite întrebări referitoare la modul de viață avut în ultima perioadă de timp. Începând cu ora 8:30 ușile cabinetului unde se făceau recoltările de sânge s-au deschis.

Trebuie precizat faptul că la o donare de sânge se recoltează aproximativ 400 ml de sânge în maxim 8 minute și 2-3 eprubete obligatorii pentru analize. Orice anomalie depistată în urma efectuării analizelor de laborator va fi comunicată personal, iar donatorul va fi invitat să se prezinte la sediul Centrului de Transfuzie Sanguină Cluj, unde va fi consiliat și după caz retestat, iar punga de sânge va fi distrusă, în cazul în care nu este bună.

Donarea nu reprezintă niciun risc pentru sănătatea donatorilor, materialele folosite sunt sterile și de unică folosință, iar personalul este special calificat pentru astfel de procedee.

La ora 9 pe listele reprezentanților Centrului de Transfuzie Sanguină Cluj se aflau aproximativ 80 de persoane care urmau să doneze la Dej. Până la orele amiezii, peste 100 de persoane au reușit să-și aducă aportul la salvarea de alte vieți și să doneze sânge. Gestul lor nu a rămas nerecompensat, aceștia primind câte 7 bonuri de masă, o zi liberă de la serviciu și 50% reducere la transportul în comun (o lună de zile), dar și analize gratuite pentru hepatita B și C, HIV, VDRL, hemoglobină, grupa sanguină, RH(D), anticorpi antieritrocitari (pentru fetele cu RH-).

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.