Dejenii s-au prins în Hora Unirii, în centrul orașului – FOTO
Momente de sărbătoare, joi, în centrul Dejului, unde zeci de copii, elevi ai școlilor dejene, dar și cadre didactice și reprezentanți ai autorităților locale, au participat la manifestările dedicate sărbătoririi Zilei Unirii Principatelor Române.
Dejenii au sărbătorit împreună în centrul municipiului, 161 de ani de la Unirea Principatelor Române și de la dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Principatelor Române, moment important în istoria țării noastre spre înfăptuirea statului național român.
Manifestările organizate de Primăria Municipiului Dej, în colaborare cu Centrul Cultural Arta, au debutat cu cuvântul de deschidere al primarului Costan Morar, fiind urmate de un moment artistic susținut de îndrăgiții artiști Felix Gălan și Ioan Dordoi. Alături de aceștia au susținut momente artistice și talentații tineri dansatori din Ansamblul Folcloric Someșana.
La final, toți cei prezenți, oficialități și elevi ai școlilor dejene, s-au prins într-o uriașă horă în centrul orașului, pentru a marca așa cum se cuvine ziua de sărbătoare națională.