Dejul a fost reprezentat în Polonia la reuniunea proiectului ”Youth Councils for Democracy” – FOTO
În perioada 1-6 iulie 2014 s-a derulat în orașul Gdansk din Polonia, reuniunea internațională a proiectului ”Youth Councils for Democracy”, implementat de Asociația Morena din Gdansk, Polonia. La această reuniune au participat 9 organizații nonguvernamentale din 5 țări europene. Comunitatea dejeană a fost implicată în proiect prin intermediul Asociației Suflet Someșan.
Proiectul consolidează implicarea tinerilor în exercitarea drepturilor democratice și în mecanismul decizional din comunitățile locale pornind de la practicile din Polonia în acest domeniu. Tinerii au învățat cum să se organizeze și să implementeze un organism consultativ la nivel local, care să răspundă nevoilor lor și să genereze politici eficiente legate de viața tineretului în comunitatea locală.
Momentul culminant al reuniunii l-a reprezentat dezbaterea cu oameni politici și structuri create pentru generarea de politici în domeniul tineretului din cadrul Consiliului Voievodal al regiunii Pomerania, unde a fost prezentată o radiografie a vieții tinerilor români din comunitatea locală, prezentarea fiind făcută de elevul Răzvan Cristian Lucăcel, de la Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” Dej.
Participanții la proiect au acceptat să povestească mai multe despre această reuniune.
”Pe lângă lecțiile de viață pe care tinerii le primesc participând la acest gen de reuniuni, de această dată câștigul va fi în primul rând de partea comunității care are șansa de a reuni tineri care se regăsesc în deciziile luate la nivel local, care se pot organiza și-și pot pune în practică ideile și poate chiar visurile legate de o viață mai bună”, a spus Diana Rafa.
”Cred ca această experiență a fost și va rămâne una de neuitat. Nu credeam că este posibilă crearea unui asemenea program și sunt de părere că și comunitatea noastră ar trebui sa întemeieze proiecte asemănătoare. Sper ca pe viitor tinerii să fie mai bine informați asupra drepturilor lor”, a explicat și Răzvan Lucăcel.
”A fost o săptămână frumoasă, am experimentat lucruri noi, mi-am făcut prieteni noi și îmi doresc ca și pe viitor să mai particip la asemenea proiecte. Drumul a fost un pic obositor, plin de peripeții, dar tot efortul a meritat din plin. Totul a trecut mult prea repede mai ales după ce am început să ne cunoaștem și să ne simțim bine împreună. Organizarea a fost excelentă din punctul meu de vedere; se poate reda într-un singur cuvant: super!”, arată Cătălin Pop.
”Participarea la proiect mi-a demonstrat o dată în plus valoarea educației și a informării în viața tinerilor. Plec din proiect nu numai cu o experiență frumoasă, ci și cu dorința de a fi mai bun și de a învăța mai multe lucruri”, încheie Bogdan Coroian.
Felicitari intregii echipe care a reprezentat Dejul in acest proiect. Sunt convins ca ati petrecut clipe frumoase, intr-un oras frumos, alaturi de tinerii din celelalte tari participante. Sunt convins ca ati venit de acolo cu multe idei de activitati pe care sa le aplicati alaturi de tineri din Dej. Puneti-va in practica ideile, implicati-va in viata sociala a orasului nostru. Noi va vom sustine neconditionat.
Mult succes !
Felicitari echipei ! Mult succes in urmatoarele activitati !