Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Dejul, sub cod roșu de caniculă până sâmbătă

0 64

Primăria Municipiului Dej, Comitetul local pentru situații de urgență, anunță populația Municipiului Dej că Centrul Meteorologic Regional Transilvania-Nord, a emis pentru Județul Cluj, avertizarea meteorologică COD ROŞU de caniculă și disconfort termic pentru intervalul 04.08.2017-05.08.2017.

Temperaturile minime nu vor scădea sub 20-22 grade, iar cele maxime vor atinge 39-40 de grade, indicele temperatură-umezeală (ITU) depăşind PE ARII EXTINSE, pragul critic de 80 de unităţi.

Rugăm populaţia, ca în caz de nevoie, să se prezinte la punctele de prim ajutor organizate de Primărie în cadrul farmaciilor din Municipiul Dej, unde este  asigurată apă și asistență medicală.

 

 

Recomandări privind protecția populației pe timpul caniculei:

-Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spații dotate cu aer condiționat (farmacii, magazine, spații publice);

Evitați aglomerațiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11:00-18:00;

Purtați haine lejere, subțiri, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare;

Beți 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe și ceaiuri călduțe (soc, mușețel, urzici);

Mâncați fructe și legume (pepene, prune, roșii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă); mâncați echilibrat și variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică;

Evitați băuturile ce conțin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare;

Evitați alimentele cu un conținut sporit de grăsimi, în special de origine animală;

Nu consumați alcool – vă deshidratează și vă transformă într-o potențială victimă a caniculei;

Mențineți legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilități), interesându-vă de starea de sănătate a acestora și oferiți-le asistență ori de câte ori au nevoie;

Nu lăsați copii și/sau animalele de companie singuri/singure în autoturisme;

Cereți sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferință, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră;

Persoanele care suferă de diferite afecțiuni își vor continua tratamentul, conform indicațiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condițiile existente;

-Pentru ameliorarea condițiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea și ritmul activităților fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static și alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More