Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Demararea procedurilor de atribuire a contractului de furnizare a merelor în şcolile din judeţul Cluj

0 17

Consiliul Judeţean Cluj a demarat procedurile de organizare a licitaţiei electronice care are ca scop atribuirea contractului de furnizare mere pentru elevii din clasa pregătitoare şi din clasele I-VIII din învăţământul de stat şi privat autorizat/acreditat din Judeţul Cluj, în anul şcolar 2016-2017.

Contractul de furnizare este parte a Programului de încurajare a consumului de fructe în şcoli şi vizează distribuirea de mere pentru nu mai puţin de 50.575 de elevi din clasa pregătitoare şi din clasele I-VIII din învăţământul de stat şi privat, din unităţile şcolare de pe raza judeţului Cluj. Finanţarea acestui program se realizează de către Consiliul Judeţean Cluj din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin legea bugetului de stat, urmând ca acestea să fie recuperate ulterior de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură.

Pentru anul şcolar 2016-2017, costurile totale ale acestui program sunt de 1.513.204 de lei fără TVA, costul per unitate fiind evaluat la 0,34 lei fără TVA/măr. Fructele vor fi distribuite pe o perioadă de 88 de zile lucrătoare ale anului şcolar, începând din momentul semnării contractului dintre firma câştigătoare şi Consiliul Judeţean Cluj.

Având în vedere că teritoriul judeţului Cluj a fost împărţit în trei zone, achiziţia publică va fi făcută pe trei loturi corespunzătoare celor trei zone, după cum urmează:
Lot 1 – Zona Cluj-Napoca – Huedin şi comunele arondate (31.699 de elevi)
Lot 2 – Zona Turda – Câmpia Turzii şi comunele arondate (8.831 de elevi)
Lot 3 – Zona Dej – Gherla şi comunele arondate (10.045 de elevi)

„Conştient fiind de importanţa aportului de vitamine şi minerale în creşterea şi dezvoltarea armonioasă a copiilor, asigurat prin consumul de fructe şi legume în stare proaspătă, Consiliul Judeţean va urmări respectarea cu stricteţe a specificaţiilor tehnice prevăzute de legislaţia în vigoare.

În acest fel, contribuim la formarea unor obiceiuri alimentare sănătoase şi la prevenirea diferitelor afecţiuni care pot avea consecinţe grave asupra stării de sănătate a tinerelor generaţii”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.