Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

A demarat modernizarea unui nou drum judeţean din zona montană a Clujului

0 63

Din dorinţa de a se profita la maxim de condiţiile meteorologice extrem de favorabile, programul de îmbunătățire a infrastructurii rutiere a județului Cluj se extinde într-un ritm accelerat, sens în care au fost demarate ample lucrări de reabilitare și modernizare a unui alt drum judeţean din zona montană a Clujului, respectiv DJ 108C Mănăstireni – Călata – Mărgău, porţiunea cuprinsă între km. 36+050 şi 59+000.

„Mă bucură faptul că se poate vorbi acum, cu certitudine, despre un demers integrat al Consiliului Judeţean care vizează punerea în valoare, cu prioritate, a zonelor montane cu potenţial turistic ridicat. Fac această afirmaţie în contextul în care, după cum se cunoaşte, acest sector de drum face legătura cu zona turistică Răchițele-Ic Ponor, la a cărei şi mai bună punere în valoare va contribui”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe.

Lucrările de modernizare constau în realizarea de fundaţii, podeţe, ziduri de sprijin, acostamente, executarea de marcaje, tăierea vegetaţiei de pe marginea drumului, respectiv turnarea de covor asfaltic şi a stratului de uzură.
Reamintim în acest context faptul că, urmare a deblocării situaţiei lucrărilor/plăţilor aferente Programului Naţional de Dezvoltare Locală, Consiliul Judeţean Cluj a demarat lucrările de reabilitare a trei drumuri judeţene, respectiv DJ 107N Băişoara – Valea Ierii,  DJ 108C Mănăstireni – Călata şi DJ 109B Fundătura – Corneşti.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More