Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Demnitarii și aleșii locali pot să fie comercianţi persoane fizice

0 92

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri un raport de admitere la iniţiativa legislativă a UDMR care le permite miniştrilor, parlamentarilor, primarilor şi prefecţilor să fie comercianţi persoane fizice, urmând ca tot miercuri actul normativ să fie supus votului final al Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional.

Potrivit iniţiativei legislative semnate de trei deputaţi şi doi senatori UDMR, deputaţii şi senatorii, membrii Guvernului, prefecţii şi subprefecţii, primarii, viceprimarii, primarul general şi viceprimarii Capitalei, precum şi preşedinţii şi vicepreşedinţii Consiliilor Judeţene vor putea deţine şi calitatea de comerciant persoană fizică.

Deţinerea respectivei calităţi concomitent cu cea de demnitate publică este în prezent interzisă de legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Comisia juridică a adoptat un raport de admitere la iniţiativa UDMR într-o şedinţă convocată pentru miercuri dimineaţa la ora 8:00.

Propunerea urmează să intre la vot final în Camera Deputaţilor, care este şi forul decizional în acest caz.

Pe 27 noiembrie iniţiativa UDMR a fost respinsă de Senat.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.