Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Demonstrație hipică, duminică la Cluj, în zona Cetățuia

0 36

Vulturii din Călata/ Kalotaszegi Turul Nomád Hagyományőrző Egyesület vă invită cu drag la demonstraţia hipică care va avea loc duminică, 4 octombrie, ora 13 în Cluj-Napoca, zona Cetăţuia, spaţiul dintre hotelul Belvedere şi turnul paraşutiştilor.

Călăreţii vor prezenta tactici de vânătoare şi luptă, dar şi viaţa nomadă a hunilor şi a altor popoare din Est.

La finalul spectacolului – în limita disponibilităţii – cei prezenţi vor avea posibilitatea de a călări.

La locaţie se poate ajunge (coborând la staţia Trâmbiţaşului) folosind autobuzul 38 din Piaţa Mihai Viteazul.

Vulturii din Călata, cunoscuţi şi sub numele de Călăreţii de la Stana sunt una dintre cele mai vechi trupe de reconstituire istorică din România, prezentând spectacole hipice în diverse localităţi din Transilvania de peste un deceniu.

Demonstraţia hipică este organizată în cadrul proiectului pentru bugetare participativă COM’ON Cluj-Napoca, iniţiat de Grupul PONT şi finanţat de Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, derulat prin Fundaţia Comunitară Cluj (FCC).

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.