Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Depistat cu 153 km/h pe strada Europa din Baia Mare

2 4.042

Sâmbătă, 8 septembrie, în intervalul orar 08.00 – 11.00, poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare au acţionat pe arterele de circulaţie din municipiu pentru combaterea principalei cauze generatoare de accidente rutiere şi anume nerespectarea regimului legal de viteză., se arată într-un comunicat de presă al IPJ Maramureș.

21 de conducători auto au fost sancţionaţi pentru depăşirea limitei de viteză, din care 16 pentru depăşirea vitezei legale cu peste 41-50 km/h. Amenzile aplicate depăşesc suma de 16.000 de lei.

Una dintre amenzi a fost aplicată unui conducător auto în vârstă de 30 de ani din Baia Mare, care a fost înregistrat cu cinemometrul TRUCAM conducând cu viteza de 153 km/h pe strada Europa, zona cu restricţie de viteză la 70 km/h. Permisul i-a fost reţinut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Şi în judeţ, acţiunile poliţiştilor pentru supravegherea traficului rutier s-au soldat cu constatarea unor infracţiuni rutiere şi întocmirea dosarelor penale pe numele celor care le-au comis.

De exemplu, la Bârsana, un tânăr de 23 de ani conducea un moped neînmatriculat şi fără să deţină permis de conducere. La Călineşti, conducătorul unui tractor implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, a refuzat prelevarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. La Asuaju de Sus, un bărbat de 56 de ani conducea un autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice, având 1.01 mg/l alcool pur în aerul expirat. La Vişeu de Sus o tânără de 18 ani a fost depistată de poliţişti la volanul unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice şi fără să  deţină permis de conducere.

Poliţiştii atrag mereu atenţia asupra importanţei respectării normelor rutiere pentru siguranţa tuturor participanţilor la trafic. Odată cu începerea anului şcolar acţiunile poliţiştilor rutieri se vor intensifica.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

  1. Paraschiva spune

    Felicitări polițiștilor ma bucur enorm ca își fac treaba

  2. Anonim spune

    Depistat? Felicitari pentru exprimarea radio şanț!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More