Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Depistaţi de poliţişti în timp ce încercau să transporte cu trenul ţigări de contrabandă

0 49

În cadrul unei acţiuni organizate pentru prevenirea şi combaterea contrabandei cu tutun, poliţiştii însoţiţi de câinele specializat în detectarea tutunului au depistat două persoane care transportau cu trenul mai multe pachete cu ţigări de contrabandă.

Ieri, 05 octombrie, poliţiştii Biroului Poliţie Transporturi împreună cu cei din cadrul Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Sighetu Marmaţiei, însoţiţi de câinele de serviciu specializat în detectarea tutunului, au acţionat pe trenurile de călători care circulă pe relaţia Valea Vişeului – Sighetu Marmaţiei şi în zona limitrofă a căii ferate, pentru combaterea contrabandei cu tutun şi a călătoriilor frauduloase.

Astfel, poliţiştii au depistat un tânăr de 19 ani şi o femeie de 49 de ani, ambii domiciliaţi în localitatea Valea Vişeului, comuna Bistra, care transportau cu trenul mai multe pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană.

Ţigările au fost ridicate în vederea confiscării iar cele două persoane depistate au fost sancţionate contravenţional cu amendă în valoare de 2 500 de lei.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More