Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Deputatul Cornel Itu despre alianța PNL-PDL

4 26

someseanul-Cornel Itu DSC07554

Deputatul PSD Cornel Itu consideră că iniţiativa lui Crin Antonescu şi Vasile Blaga de a crea o alianţă PNL-PDL este sortită eşecului.

„Eşecul lor va fi atît pe termen scurt – algerile prezidenţiale-, cît şi pe termen lung – alegerile locale şi parlamentare din 2016”, pronostichează Itu. Social-democratul subliniază faptul că mesajul politic al noii alianţe de dreapta se
limitează la împiedicarea premierului Ponta, respectiv a PSD-ului, de a accede spre Cotroceni.

De asemenea, parlamentarul clujean spune că reprezentanţii celor două partide au de dat multe explicaţii electoratului, pentru situaţii care nu îi avantajează deloc. „Oamenii nu pot uita ce a însemnat PDL-ul în peisajul politic românesc, nu pot uita nici trădarea PNL prin ieşirea din alianţa USL! PNL i-a înşelat pe alegători spunînd că intră în USL pentru a-l da jos pe Băsescu, pentru ca apoi să uite ce a promis şi să bată palma cu toţi oamenii preşedintelui.

Acum, Antonescu dă mîna cu cel despre care a spus că suferă de boli morale şi că are apucături de securist. Prin acest gest, de «anexare» a PNL la maşinăria politică a lui Traian Băsescu, Crin Antonescu s-a discreditat total, atît în faţa celor 7,4 milioane de români pe care i-a convins, alături de Victor Ponta, să voteze pentru demiterea preşedintelui, cît şi în faţa liberalilor europeni, a colegilor de partid, şi a simpatizanţilor PNL din ţară. Mă întreb, totodată, cum va explica domnul Antonescu electoratului că, în mod brusc, Elena Udrea, Roberta Anastase, Ioan Oltean, Lucian Bode, Alexandru Nazare, Traian Igaş, Mihai Răzvan Ungureanu, Emil Boc şi Traian Băsescu au devenit persoane de încredere? Crin Antonescu s-a aliat cu Monica Macovei, cea care îl condamna în piaţa publică şi în Parlamentul European de lovitură de stat”, punctează social-democratul dejean.

Parlamentarul social-democrat îşi exprimă convingerea că electoratul din România este suficient de matur pentru a evalua corect poziţiile de pe scena politică şi a decide în consecinţă. „Cred că cetăţenii români pot să tragă singuri concluziile de rigoare cu privire la această fuziune, ce nu face, în opinia mea, decît să dezvăluie, pentru cei care încă nu sînt convinşi, lipsa totală de caracter a celor care au parafat-o. O forţă politică puternică cred că trebuie să aibă la bază respectarea unor principii, precum onestitatea faţă de electorat, responsabilitatea angajamentelor asumate, dreptatea socială, ceea ce despre PNL-ul lui Antonescu şi PDL nu se poate spune”, conchide deputatul Cornel Itu.

sursă: ZiarulFăclia.ro

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

4 Comentarii
  1. crin spune

    Antonescu in sus,Antonescu in jos.Va obsedeaza si dupa ce si-a anuntat retragerea.Noroc ca nu tot electoratul este contaminat de flagelul manipularii comuniste.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.