Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Deputatul Cornel Itu solicită Guvernului revenirea la vechea cotă de carburant destinată primăriilor comunale

0 25

Tinerii antreprenori de la LAPI Dej si-au prezentat azi proiectele micilor lor afaceri (Cornel Itu)

Într-o interpelare adresată premierului Victor Ponta, deputatul PSD Cornel Itu solicită modificarea unei Ordonanţe de Urgenţă emisă de Guvernul Boc, prin care se înjumătăţea cota de carburant destinată consiliilor locale comunale.

„Domnule prim-ministru, cadrul legislativ adoptat în perioada 2009-2012 de către Guvernul Boc a dus la situaţii dificile ce se răsfrâng asupra activităţii multor instituţii la nivel local. În cele ce urmează vă aduc în atenţie Ordonanţa de Urgenţă nr. 55 din 23 iunie 2010 privind “unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice”, prin care consumul lunar de carburanţi a fost redus cu 50% pentru consiliile locale ale comunelor. Astfel, limita maximă de consum a fost stabilită pentru aceste instituţii la 75 de litri pe lună, în condiţiile în care Ordonanţa nr. 80 din 30 august 2001 privind “stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile şi instituţiile publice “, abrogată, prevedea un consum de 150 de litri lunar.

Mai mulţi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale mi-au sesizat faptul că această “cotă” impusă de Guvernul Boc îngreunează activitatea şi eficienţa în ceea ce priveşte reprezentarea intereselor cetăţenilor, în special în comunele care au în componenţa lor un număr ridicat de sate. Deplasările necesare pentru asigurarea serviciilor de asistenţă socială, depunerea unor proiecte şi documente în reşedinţa de judeţ, la sediile autorităţilor publice locale şi a altor instituţii, deplasările comisiilor locale de fond funciar, precum şi alte situaţii care presupun deplasarea pe teren, fac parte din activitatea frecventă a consiliilor locale ale comunelor”, se arată în interpelarea deputatului PSD.

Printre cei nemulţumiţi de înjumătăţirea cotei de carburant, se numără şi primarul comunei Chinteni, Lucia Suciu, care , în sesizarea transmisă deputatului arată că Primăria Chinteni are în administrare nouă sate, „localităţi pentru care reducerea cotei de carburant implică scăderea eficacităţii şi promptitudinii reprezentării intereselor cetăţenilor”, precizează aceasta.

„Avînd în vedere faptul că limitarea consumului lunar de carburanţi la 75 de litri lunar afectează calitatea actului administrativ într-un număr foarte mare de comune, vă rog respectuos să analizaţi posibilitatea revenirii la pragul de 150 de litri consum de carburanţi pentru această categorie de unităţi administrativ-teritoriale”, îşi încheie Itu interpelarea.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.