Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Deputatul de Gherla, Radu Zlati, solicită declarare zilei de 10 Mai ca Zi Națională a României

0 235

parada_ziua_nationala_1decembrie

Într-o declarație politică, publicată și pe site-ul personal, deputatul PNL de Gherla Radu Zlati, îi solicită premierului Victor Ponta să voteze o inițiativă parlamentară prin care să fie declarată ziua de 10 Mai ca Zi Națională a României.

”Domnule Premier, așa după cum probabil știți, pe ordinea de zi a Camerei Deputaților se va afla curând inițiativa parlamentară privitoare la declararea zilei de 10 Mai ca Zi Națională a României. În comisia parlamentară de resort, în care partidul pe care îl conduceți are asigurată, alături de aliații săi politici, o majoritate confortabilă, această inițiativă a primit aviz negativ – dar plenul Camerei, în urma luărilor de cuvânt a subsemnatului și a domnului deputat Varujan Pambuccian, a decis retrimiterea proiectului de lege la Comisie pentru raport suplimentar”, se arată în declarația politică a deputatului liberal.

Acesta îi solicită premierului să participe și să voteze pozitiv pentru declararea zilei de 10 Mai ca Zi Națională a României.

”Vă invit cu respect, domnule Premier, să participați la ședința de plen în care proiectul legislativ al PNL, având ca obiect declararea zilei de 10 Mai ca Zi Națională, și prin votul pozitiv acordat acestui proiect să confirmați plenar faptul că v-ați rupt de orice reminiscență a unui regim odios, regimul comunist. Regimul comunist a încercat să facă uitat caracterul festiv al acestei zile, care nu a fost doar un prilej de a sărbători Ziua Independenței ci și, poate mai ales, Ziua Regelui, ziua care amintea românilor de Casa Regală a României și istoricele realizări ale acesteia.

Ceea ce comuniștii au încercat să șteargă din memoria colectivă a românilor dumneavoastră, Domnule Premier, împreună cu colegii dumneavoastră de partid, puteți repara. Căci nu cred că puteți, Domnule Premier, să stați la dreapta Majestății Sale sau a Altețelor lor Regale azi, și să refuzați această reparație istorică adusă ideii monarhice și Casei Regale, mâine. În consecință, Domnule Premier, vă invit cu căldură să veniți alături de ceilalți deputați iubitori de neam și țară, dar și respectuoși față de o instituție căreia îi datorăm imens pentru construirea României moderne, și să votați pentru declararea zilei de 10 Mai ca Zi Națională a României.”

În prezent, Ziua Națională a României se sărbătorește la 1 Decembrie, începând din 1990. Anterior, Ziua Națională a României a fost sărbătorită în 23 august (în perioada 1948-1989) sau în 10 mai (în perioada 1866-1947).

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More