Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Deranjarea liniştii în blocuri, între orele 7.00 – 14.00 şi 16.00 – 23.00, pedepsită cu amendă de până la 1.500 de lei

5 11.089

Senatul a aprobat miercuri, cu 80 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” şi o abţinere, proiectul de lege al USR potrivit căruia perturbarea liniştii persoanelor din locuinţe sau din alte imobile între orele 7.00 – 14.00 şi 16.00 – 23.00, se pedepseşte cu amendă contravenţională de până la 1.500 de lei.

Pe acest proiect de lege, Guvernul a emis un punct de vedere negativ, afirmând că „modalitatea de calcul al nivelului de presiune acustică este nepotrivită, în contextul în care la apariţia organelor de ordine publică solicitate prin apelul 112 astfel de activităţi încetează”.

Proiectul prevede că se constituie contravenţie „tulburarea fără drept a liniştii persoanelor din locuinţe sau din alte imobile cu funcţiuni echivalente locuirii, între orele 7.00-14.00 şi 16.00-23.00 de către orice persoană, prin depăşirea nivelului de presiune acustică de 35 db, măsurat în interiorul locuinţei sau al imobilului persoanei vătămate, în cameră indicată de această, cu ferestrele închise, că urmare a producerii de zgomote, larmă, strigăte, ţipete ori alte manifestări similare sau a folosirii oricărui apărat, obiect ori instrument muzical„.

Atunci când măsurarea zgomotului nu se poate realiza din cauze ce ţin de caracteristicile mijlocului tehnic, ale procedurii de măsurare sau de natura zgomotului produs, constatarea contravenţiilor se va face pe baza propriilor simţuri ale agentului constatator, se arată în unul dintre amendamentele proiectului adoptat.
Astfel, pentru încălcarea acestor dispoziţii, se vor da amenzi de până la 1.500 de lei şi există posibilitatea majorării cu jumătate a limitelor amenzilor în cazul repetării contravenţiilor.
Propunerea legislativa amendata incadreaza tot la contraventii „tulburarea fara drept a activitatilor desfasurate in cladirile in care functioneaza institutii de invatamant, spitale sau alte centre de ingrijire medicala, instante de judecata, alte autoritati publice centrale sau locale, institutii publice, regii autonome, societati reglementate de Legea societatilor 31/1990, lacase de cult, partide sau alte formatiuni politice, organizatii guvernamentale ori neguvernamentale, ambasade sau reprezentante ale altor state ori ale organizatiilor internationale de pe teritoriul Romaniei, in timpul de functionare, daca acesta se incadreaza intre 7.00 – 23.00, de catre orice persoana, prin depasirea nivelului de presiune acustica de 45 dB”. Pentru intervalul orar 23.00 – 7.00, nivelul stabilit este de 35 dB.
Forul decizional este Camera Deputaţilor.

Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

  1. bogdan daniel rafail spune

    buna ziua dupa noua lege am voie sa ascult muzica tare ori sa cant la vreo statie cu microfon pentru a ma distra mentionez ca eu stau intr o locuinta sociala daca da de la ce ora la ce ora am voie iar daca nu va rog sa mi spuneti si mie va rog fiinda muzica este viata mea sa stiu ce sa fac ori nici in zi de sarbatoare mare CRACIUN REVELION PASTE nu am voie va multumesc si astept raspunsul DVS

    1. Marian spune

      Asculta la casti.

  2. Vasile spune

    Eu vreau sa gauresc cu pikamerul, trebe sa-mi pun căști ?

  3. Baciu Ramona Mariana spune

    Buna am si eu o intrebare,stam la bloc am o fetita de 11 luni si copilul lui vecina care sta deasupra mea canta la taragot aproape in fiecare zi intre orele 14 si 15 se apuca,astazi fetita mea sa trezit din somn plangand,cu noua lege ce sa inteleg?

    1. FLORIN TANASE spune

      Ce prevede aceasta lege si pentru cei care locuiesc la curte?
      Multumesc.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.