Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Deși a jucat mai bine, CFR Cluj a pierdut pe Ghencea cu Steaua

0 29

steaua-cfr cluj

Steaua a reușit să obțină prima victorie în acest retur, însă a jucat execrabil pe stadionul din Ghencea în fața celor de la CFR Cluj, în etapa cu numărul 20 a Ligii 1.

Startul partidei a aparținut Stelei, care a irosit o ocaize de gol prin Tănase, dar ardelenii au dat imediat replica prin două faze semnate de Cătălin Carp și Jazvic.

După încă o ocazie a roș-albaștrilor la jumătatea primei reprize, în minutul 30 Muniru a fost foarte aproape să deschidă scorul în Ghencea.

Steaua a avut mai bun și startul reprizei a două, când Mincă a scos miraculos o minge trimisă cu capul plasat de Tănase, pentru ca după câteva minute Păun să-l întrebuințeze serios pe Arlauskis cu un șut sub transversală.

Deschiderea de scor a venit însă, în minutul 78, din gheata lui Țucudean, care l-a învins pe Mincă printr-un șut din interiorul careului mic.

Meciul s-a încheiat cu alte două ocazii, câte una de fiecare parte, Arlauskis și Mincă reușind prin două parade spectaculoase să împiedice modificarea scorului, astfel că Steaua a obținut, cu trudă, prima victorie din acest retur de campionat.

Clujenii au acuzat maniera părtinitoare de arbitraj a lui Andrei Chivulete, care  nu l-a eliminat pe Bourceanu și a refuzat două penalty-uri ardelenilor.

Steaua: Arlauskis – Papp, Tamas, Varela, Guilherme – Bourceanu, Neagu (Breeveld 46) – Stanciu (G. Iancu 46), Chipciu, Tanase – Rusescu (G. Tucudean 60)

CFR Cluj: Minca – Jakolis, Larie, Carp, Camora – Muniru – Chanturia (T. Lopes 79), Deac, Jazvic (S. Negrut 83) – Tade, Paun

Arbitru: Andrei Chivulete (Bucuresti)

Cartonașe galbene: Al. Bourceanu 19, Neagu 37, Al. Chipciu 46, Breeveld 64, Papp 66/ Deac 23, Carp 68, Păun 82.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More