Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Deși nu are permis, a furat un microbuz și a făcut accident. Apoi a abandonat mașina

0 76

Un tânăr de 20 de ani a fost reținut de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale pentru săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducere fără permis.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, polițiștii au fost sesizați duminică despre faptul că, pe raza municipiului Bistrița, se află un autoturism avariat și abandonat.

La fața locului, polițiștii Biroului Rutier și cei din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au identificat un microbuz. Din verificările efectuate a rezultat faptul că autoturismul aparține unei femei, din Bistrița și ar fi fost sustras dintr-o parcare, în noaptea de 27/28 mai a.c.

În urma măsurilor întreprinse,  polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au identificat un tânăr, de 20 de ani, din Dumitra, bănuit de comiterea faptei și care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Tânărul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt în scop de folosință și conducere fără permis. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței cu propune de luare a unei măsuri preventive.

Dat fiind faptul că în majoritatea cazurilor autorii profită de neglijenţa manifestată de către proprietari în ceea ce priveşte asigurarea bunurilor personale, respectiv autovehicule lăsate neasigurate şi cu cheile în contact, poliţiştii vă sfătuiesc să ţineţi cont de următoarele recomandări:

  • de fiecare dată când părăsiţi autoturismul, nu lăsaţi la vedere obiecte de valoare care atrag interesul din partea hoţilor ( genţi de voiaj, poşete, borsete, genţi tip „Diplomat”, aparatură electronică etc.);
  • dacă locuiţi la casă, parcaţi-vă autoturismul în curte sau în garaj şi asiguraţi-l corespunzător;
  • nu părăsiţi autoturismul lăsându-l cu cheile în contact, deoarece constituie o bună “invitaţie” pentru hoţi;
  • contactaţi firme specializate în comercializarea şi instalarea unor sisteme de alarmare, antifurt, pentru autoturisme, sisteme care odată activate descurajează infractorii şi realizează siguranţa autoturismelor;
  • asiguraţi-vă autoturismele prin încuierea uşilor şi a geamurilor;
  • nu lăsaţi în autoturism documente, obiecte personale, sau ale autoturismului, pentru că acestea pot fi folosite de infractori;
  • parcaţi numai în locuri bine iluminate, sau în locuri unde autoturismele pot fi observate în permanenţă, nu în locuri izolate;
  • manifestaţi vigilenţă şi spirit civic în cazul în care aţi luat la cunoştinţă despre săvârşirea unor astfel de fapte, prin alertarea poliţiei la numărul de urgenţă 112!

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More