Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Despre rușine, minciună și ipocrizie în vremuri de pandemie COVID-19

0 1.653

Întreaga lume este în stare de șoc, după ce noul coronavirus și-a răsfirat undele ucigașe în aproape toate țările de pe glob. Mor oameni, mor medici, mor politicieni sau artiști, mor tineri, chiar copii. Despre unii se scrie, iar alții sunt plânși în tăcere.

La aproape o lună de zile de când Organizația Mondială a Sănătății a declarat oficial pandemia de COVID-19, la nivel mondial s-au înregistrat aproximativ 1,5 milioane de infectări, iar numărul persoanelor decedate se apropie de suta de mii. Specialiștii spun că aproape nimeni nu va scăpa neinfectat, anticipând că aproximativ 80% din populație va contracta acest virus.

Cifrele sunt înspăimântătoare, provoacă panică, nu doar în rândul oamenilor de rând, dar și în rândul autorităților, luate și de această dată prin surprindere de amploarea pandemiei.

Dar pericolul nu este receptat de toți ca fiind o reală amenințare. Unii oameni iau în derâdere această situație, alții o tratează cu superficialitate, în timp ce o mare parte a populației a început să ia în serios avertizările autorităților și chiar să simtă frică de o posibilă infectare.

În aproape toate țările în care virusul ucigaș și-a făcut apariția, la început oficialitățile, din dorința de a nu provoca panica sau de a nu-și recunoaște neputința, au încercat să ascundă sub preș situația reală a infectărilor. Chiar din izvorul epidemiei, din Wuhan (China) și până în cea mai îndepărtată zonă a globului, oficialii au vrut să țină situația sub control, prin ascunderea efectului real al pandemiei și să liniștească într-un fel populația prin secretizarea informațiilor, ascunderea acestora față de public.

Un popor ținut în beznă, o populație care nu știe concret cu ce se confruntă este mai ușor de ținut sub control, decât o masă de oameni panicați, care se tem în fiecare clipă pentru viața lor și a celor dragi. Însă odată cu trecerea timpului, situația reală a ieșit la iveală.

Și în România s-a întâmplat la fel, încă de la primul pacient confirmat cu coronavirus, la final de februarie. Motivând cu protecția datelor personale, autoritățile au ținut la secret atât localitatea celui infectat, cât și identitatea acestuia, însă adevărul, ca întotdeauna, a ieșit la lumină. De atunci, bâlbele continue ale autorităților pe acest subiect, secretizarea informațiilor care ar fi trebuit să fie publice, erorile în mecanismul de transmitere a datelor și dorința constantă de a apăra imaginea unor instituții și oficiali prin ascunderea adevărului, n-au făcut altceva decât să semene panică, neîncredere și dispreț în rândul societății civile, în rândul populației.

Așa cum anticipam, aceste tactici n-au provocat decât neliniște. Mascarea adevărului, ascunderea acestuia prin tot felul de tehnici manipulative n-au avut darul de a aduce liniște în rândul populației. Ba, din contră. Unii hulesc, alții se ascund, alții acuză, iar ceilalți râd, crezând că lor nu li se poate întâmpla.

Infecția cu noul coronavirus poate provoca moartea. Mai ales în cazul vârstnicilor, bolnavilor cronici și a celor cu afecțiuni medicale diverse. Oameni bolnavi de cancer, care cu tratamentul adecvat ar mai fi avut de trăit ani mulți de acum înainte, sunt răpuși de COVID în câteva zile. Diabetici în floarea vârstei, care puteau să ajungă liniștiți anii bătrâneții, mor de tineri, unii în mai puțin de o săptămână după ce au fost infectați cu COVID-19. Pacienți cu probleme renale, dependenți de dializă, puteau să mai trăiască ani mulți și buni până să contracteze acest virus nimicitor. Și exemplele pot continua. Mor bătrâni, mor tineri, mor copii. Iar spaima este din ce în ce mai mare.

Pe lângă dorința inexplicabilă a autorităților de a ține populația în beznă totală a mai răsărit un fenomen. Cel al rușinii. Rușinea celor infectați de a recunoaște că suferă de această boală. Și acesta, tot un fenomen inexplicabil. E ca și cum ți-ar fi rușine să recunoști că ai gripă, ți-ar fi jenă să admiți, față de apropiați, de vecini, că ai o boală contagioasă. Și, totuși, nu vorbim aici de boli cu transmitere sexuală, unde ar fi explicabilă totuși rușinea recunoașterii. Dar oamenilor le este rușine să recunoască, iar cel mai periculos lucru este că nu recunosc chiar în fața cadrelor medicale cărora le solicită ajutorul.

De la rușine, bineînțeles se ajunge la minciună. Pentru că le este jenă să admită că au intrat în contact cu o persoană infectată, pentru că sunt stânjeniți de situația în care se află, cei suspecți de infectare sau chiar cei confirmați pozitiv, aleg să ascundă și ei adevărul față de rude, de prieteni sau vecini, dar, și mai periculos, față de medici. Astfel s-a ajuns ca sute de medici din România să fie la rândul lor infectați pentru că cei pe care i-au îngrijit nu au recunoscut adevărul. La îmbolnăvirea medicilor a contribuit, din păcate, și lipsa dotărilor, a echipamentelor de protecție din spitale.

Unii au mințit cu bună știință, iar alții, mai săraci cu duhul, n-au acordat importanță acestui aspect extrem de important al recunoașterii adevărului. Există însă și cazul ignoranților, sau a celor care chiar nu pot recunoaște că au intrat în contact cu o persoană infectată, asta pentru că la rândul lor au fost mințiți de apropiații lor. Și așa se răspândește virusul. Așa s-a ajuns la mii de cazuri în fiecare țară, pandemia cuprinzând acum tot globul.

Nu este o rușine, oameni buni, faptul că ești infectat cu noul coronavirus. Încă de la primele simptome trebuie să fii conștient de ceea ce ți se întâmplă, să recunoști, în primul rând față de tine și de cei apropiați situația în care te afli, să fii cât se poate de sincer cu personalul medical care poate astfel să-ți salveze și să-și salveze viața.

Nu mințiți, oameni buni! Nu vă mințiți pe voi, în primul rând, nu vă mințiți apropiații, vecinii, prietenii, medicii. Păstrați distanța socială și respectați autoizolarea. Pentru că tot acest cerc vicios al minciunii și al ascunderii adevărului poate avea consecințe tragice atât asupra celor dragi vouă, cât și asupra altora. Iar de aici se ajunge la ură, la dispreț, la acuze.

Și astfel trecem la alt capitol. Cel al stigmatizării celor infectați. Cei care au fost depistați pozitiv în urma testelor și s-a descoperit că au mințit cu bună știință despre situația lor, riscă nu doar dosare penale ci și oprobriu. Societatea îi privește cu ură și solicită pedepsirea aspră a comportamentelor necinstite de acest fel.

La fel de ”leproși” sau ”ciumați” sunt priviți bolnavii de COVID-19, de restul societății, chiar dacă ajung să recunoască infectarea. Ceea ce nu este deloc în regulă. Oamenii aceștia nu trebuie huliți, nu trebuie omorâți cu pietre în piața publică. Trebuie ajutați să înțeleagă situația prin care trec, trebuie sprijiniți și trebuie ajutați să se vindece.

În același timp, însă, trebuie să fie cunoscuți, trebuie să fie izolați. Iar aici ajungem, din nou, la rolul autorităților de a transmite această informație. Pentru că dacă nu știi cine e infectat, nu știi nici de cine să te ferești, nu poți să te izolezi complet de sursa de infecție și, mai mult, nu știi cum să te protejezi și să-i protejezi pe alții. Dreptul la viață, dreptul la ocrotirea sănătății, dreptul omului la informație și libertatea de exprimare trebuie să fie deasupra dreptului la propria imagine și la protejarea vieții private.

Cu riscul de a fi priviți de ceilalți din jur cu ochi nu tocmai prietenoși, oamenii trebuie să recunoască public faptul că sunt purtători ai acestui nou coronavirus, iar dacă nu o fac ei, autoritățile trebuie să intervină pentru a face aceste cazuri cunoscute. Pentru că nu ne liniștește cu nimic faptul că se anunță în fiecare zi numărul de noi persoane infectat la nivel de țară, sau, mai recent, din nou, la nivel de județe. Nu ne-ar aduce liniște nici dacă am cunoaște adevărul despre numărul celor infectați din localitatea în care trăim. Vrem și avem dreptul să știm cine sunt cei infectați!

Pe lângă rușine și minciună, un alt fenomen care a luat amploare este cel al ipocriziei. Asta pentru că oamenii tratează diferit persoanele infectate, ca și cum noul coronavirus ar alege pe cine să infecteze. Dacă află că un țigan este infectat, cei de pe margine cer ca acesta să fie ars pe rug, acuzând întreaga etnie. În același timp însă privesc cu compasiune un preot infectat. Dacă oamenii află că un credincios dintr-o anume religie este infectat, acuză întreaga religie, dar în același timp își apără propria religie. Dacă se află că un biet bătrân dintr-un sat este infectat, cer închiderea întregii localități și uciderea bătrânului cu pietre în centrul satului, fără să țină cont de faptul că și în satul/orașul lor sunt oameni infectați. Și, mai ales, fără să țină cont că chiar ei sau rudele lor ar putea fi purtători ai acestui virus. Dacă ați ști că și părinții, bunicii voștri, prietenii sau cunoscuții ar fi infectați ați mai cere asemenea lucruri?

Pentru că virusul este acum peste tot. Și nu se oprește răspândirea lui. Nu ține decât de noi să ne protejăm cum putem mai bine, să fim mai atenți la ce se întâmplă în jurul nostru, să fim mai conștienți de realitatea care ne lovește în față și să fim OAMENI. Oameni, nu persoane. Să arătăm compasiune pentru oricine trece prin clipe grele, indiferent de etnie, religie, orientare sexuală sau statut social, să fim umani și să sprijinim cât putem societatea să depășească aceste clipe crunte.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More