Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Dezastru în Maramureș din cauza ploilor. Turiști blocați într-o rulotă în parcarea Mănăstirii Bârsana – VIDEO

2 9.912

A fost prăpăd vineri după-amiaza în Maramureș, o ploaie torențială de câteva zeci de minute provocând inundații în mai multe zone. În parcarea Mănăstirii Bârsana a domnit haosul, iar două persoane au rămas blocate într-o rulotă în mijlocul apelor.

Viitura venită de pe versanți, alături de pietriș, bolovani și chiar bușteni de mari dimensiuni, a provocat inundații în zona Bârsana. Doi turiști olandezi, aflați în vizită la mănăstire, au fost surprinși de șuvoaie chiar în parcare, iar două persoane nu s-au mai putut autoevacua dintr-o rulotă.

Din fericire, intervenția autorităților locale a fost una promptă, iar persoanele blocate de viitură au fost salvate în condiții de siguranță.

Șuvoaiele de apă au inundat carosabilul, apa ajungând în unele zone chiar și peste genunchi. Podețul din zona Mănăstirii Bârsana nu a mai făcut față torentelor, iar mâlul, pietrișul și copacii rupți de viitură au ajuns pe șosea.

Din fericire, puhoaiele au provocat doar pagube materiale, nefiind înregistrate persoane rănite.

COD PORTOCALIU

Potrivit meteorologilor, vremea rea va continua să facă ravagii în zona Maramureș.

Orașul Seini este sub avertizare de cod portocaliu de vreme severă imediată, în orele următoare fiind anunțate frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni medii, averse care vor cumula 30…35 l/mp, intensificări de scurtă durată ale vântului.

Societatea Drumuri și Poduri a intervenit pentru degajarea drumului în Oarța și în Bârsana

Ploile torențiale din ultimele 24 de ore au afectat localitățile Oarța, Strâmți și Bârsana, iar Societatea Drumuri și Poduri S.A., aflată în subordinea Consiliului Județean Maramureș a intervenit, în cursul zilei de vineri, pentru degajarea drumului.

Potrivit reprezentantului SC Drumuri și Poduri, Emil Marinescu, la Strâmți problema a fost rezolvată prin intervenția primăriei. ”Am intervenit cu utilaje, vineri dimineața, la Oarța, pentru a degaja drumul județean care face legătura cu comunele Oarța și Bicaz. Vegetația, crengile și copacii pe drum au fost ridicați, urmând ca zona să fie curățată de noroiul aflat pe carosabil. Aici circulația nu a fost întreruptă, deoarece drumul nu a fost blocat în totalitate. Probleme mai mari s-au înregistrat însă la Bârsana, în cursul zilei de vineri, drumul județean fiind blocat de viitură în trei puncte. În zona Mănăstirii Bârsana, balastul și pietrișul aveau aproape un metru înălțime, dar porțiunea a fost de asemenea degajată și redată circulației. Apa traversează drumul județean de pe Valea Izei în trei puncte diferite, porțiunile acoperite fiind între 100 și 300 de metri. Alături de Societatea Drumuri și Poduri a intervenit și poliția, dar și autoritățile locale, iar imediat ce apa se retrage complet vom curăța și aici carosabilul. În acest moment se poate circula în zonă, chiar și în dreptul mănăstirii, unde circulația a fost oprită pentru o perioadă scurtă de timp”, a declarat Emil Marinescu, directorul executiv al SC Drumuri și Poduri.

 


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

  1. Anonim spune

    Învățați să vorbiți corect română

  2. Daniel spune

    De la avioanele alea care șpreeiază și lasă dâre în urmă. Este modificată vremea am văzut pe internet acum două zile. Un eurodeputat de la ciuma roșie PSD. A spus de ploaie că vine de la Ruși da de ce nu menționează niciodată. De America că aia e țara de unde vine toate schimbările climatice.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.