Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Din arest la domiciliu în arest preventiv

0 257

Un tânăr a fost prins în afara locuinței deși se afla în arest la domiciliu. Polițiștii au cerut arest preventiv.

Potrivit celor de la IPJ Bistrița-Năsăud, la data de 21 mai, polițiștii Biroului Supravegheri Judiciare au sesizat instanța, respectiv Judecătoria Bistrița, în vederea înlocuirii măsurii arestului la domiciliu cu cea a arestării preventive.

În aceeași zi, cu ocazia unei acțiuni desfășurată în vederea verificării respectării obligațiilor impuse persoanelor supravegheate prin măsurile preventive instituite față de acestea, a fost depistat un tânăr de 21 de ani, din Budacu de Jos, care nu a respectat măsura arestului la domiciliu.

Acesta a părăsit nejustificat imobilul stabilit pentru executarea măsurii și s-a deplasat până la un magazin situat la aproximativ 500 m față de locuința sa.

Ca urmare a celor constatate, polițiștii au sesizat organele judiciare pentru înlocuirea măsurii arestului la domiciliu.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More