Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului
Itu sarbatori

Din categoria ”Pumnii mei minte nu are”. S-a enervat pe iubită și a vandalizat mașinile din parcare

0 25

tanar constanta

Supărat foc pe prietena lui, care l-a părăsit după o ceartă groaznică, un tânăr s-a răzbunat pe mașinile din parcare. Doar cu pumnii din dotare a reușit să doboare 14 oglinzi retrovizoare.

Pentru că nu este ”țăran”, așa cum singur susține, tânărul a decis să-și vere furia pe mașinile pe care le-a întâlnit în cale, asta deși prima intenție era să-și ia la bătaie prietena.

Evervat la culme după despărțirea de domnișoară, tânărul de 26 de ani din Constanța și-a înmuiat bine creierii în alcool și apoi a trecut la treabă. A luat la rând mașinile dintr-o parcare în apropierea blocului în care locuiește, reușind în scurt timp să doboare 14 oglinzi retrovizoare.

Un ofiţer din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanţa, aflat în timpul liber, a auzit mai multe persoane care se certau duminică dimineaţa, la ora 05.00, în faţa blocului. Văzând acțiunea de furie a tânărului, jandarmul a coborât imediat în faţa blocului. Tânărul, G.I.M., de 26 ani, aflat în stare de ebrietate, foarte agitat şi violent, nu a putut să fie potolit de prieteni, însă jandarmul a reușit să-l calmeze.

”Doar cu mâna am lovit… Normal că îmi pare rău. N-aş mai face asta. Cu prietena, ştii cum e: alea, alea. M-a enervat cu ceva şi m-am răzbunat pe maşini, să nu dau în ea. A plecat şi m-a enervat mai rău. Eu nu sunt ţăran, am şi eu o prestanţă. Acum sunt super ok, în starea mea naturală”, a declarat tânărul, conform replicaonline.ro.

Pe numele acestuia au fost întocmite actele de constatare pentru fapta de distrugere.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More