Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Din gelozie, și-a atacat iubita în recepția unui hotel

0 39

hotel ineul rodna

Poliţiştii au fost sesizaţi ieri, prin serviciul unic de apeluri de urgenţă 112, cu privire la faptul că pe raza localităţii Rodna, în incinta unui local public, o femeie a fost agresată fizic de către un bărbat.    

Din primele verificări efectuate la faţa locului s-a constatat că pe fondul geloziei excesive, un tânăr, în vârstă de 28 de ani, din localitatea Maieru, i-ar fi aplicat fostei sale concubine, în vârstă de 26 de ani, tot din Maieru, lovituri cu un obiect tăietor, tip cutter, provocându-i leziuni corporale traumatice, care au necesitat internarea în regim de urgenţă a victimei, aceasta fiind transportată de către un echipaj SMURD la Spitalul orăşenesc Năsăud în vederea acordării îngrijirilor medicale necesare. Leziunile provocate nu au fost de natură să pună în pericol viaţa victimei, necesitând pentru vindecare un număr de 16-18 zile de îngrijiri medicale.

În urma investigaţiilor efectuate, tânărul a fost depistat ulterior de către poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Sîngeorz-Băi pe raza localităţii Maieru.

Faţă de tânărul, în vârstă de 28 de ani,  s-a emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore de către procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Acesta urmează a fi prezentat Tribunalului Bistriţa-Năsăud cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările continuă de către Serviciul de Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.