Ioan Meseșan, șeful Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Cluj, s-a împușcat mortal în biroul său. Incidentul a avut loc în această după-amiază, la sediul AJVPS din Cluj-Napoca.
Directorul Asociației Județene a Pescarilor Sportivi, Adrian Pop, a declarat pentru Someșeanul.ro că evenimentul s-a produs în jurul orelor 15:30 – 15:40 la sediul AJVPS de pe strada Cuza Vodă din Cluj-Napoca. Adrian Pop se afla într-un birou alăturat când a auzit împușcătura, însă nu i-a dat importanță mare, deoarece în zonă se efectuează lucrări de construcții și s-a gândit că de acolo provine sunetul.
În imediata apropiere a celui care s-a sinucis se afla casierul, care imediat după ce a auzit împușcătura s-a dus să vadă ce s-a întâmplat și l-a găsit pe Meseșan împușcat în cap. Acesta a sunat imediat la 112.
La fața locului a intervenit o ambulanță care a constatat decesul și a realizat identificarea, bărbatul de 48 de ani fiind declarat decedat.
Ioan Meseșan era director al AJVPS din anul 1992.
„Am fost sesizaţi, vineri, în jurul orei 15:40, cu privire la acest incident care a avut loc pe strada Cuza Vodă, din Cluj-Napoca. Din primele cercetări reiese că o persoană s-a împuşcat în sediul AJVPS. La faţa locului, s-a deplasat o echipă complexă formată din medici, poliţişti şi criminalişti. Conform primelor informaţii, ar fi vorba despre un deces prin împuşcare. Poliţiştii fac cercetări, în acest moment, pentru a stabili împrejurările exacte în care a survenit decesul bărbatului de 48 de ani”, a declarat Carmen Jucan, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.