Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Directorul Companiei de Apă Someș și deputatul Itu ”au tăiat panglica” la conducta de apă pentru dejeni – VIDEO

0 4.031

Agitație mare vineri seară la Nima, în locul unde de patru zile angajați ai Companiei de Apă Someș, alături de cei de la firma Boccardo, s-au chinuit zi și noapte să racordeze o țeavă la magistrala de apă de la Tarnița, cea care alimentează cu apă potabilă Dejul și localitățile din împrejurimi.

După ce azi, în timpul zilei, încă se chinuiau să găsească soluții pentru a repara ceea ce părea de nereparat de patru zile, ”specialiștii apelor” se pare că au găsit soluția salvatoare.

Așa se lăudau și joi seara, după ce au anunțat că au dat drumul la apă și ”speră că nu vor mai fi probleme”, însă spre dimineață, în jurul orei 4, ce au lucrat joi s-a dus pe apa Someșului.

De această dată, însă, directorul Companiei de Apă Someș, Dorin Ciatarâș, a binevoit să-și miște fizicul impunător la locul lucrării, fapt care, alături de prezența deputatului Cornel Itu, pare că a dat idei și curaj muncitorilor, care au reparat problema ce a băgat în criză majoră aproape 50.000 de locuitori.

Vineri seara, în jurul orei 19, oficialii prezenți la fața locului se felicitau reciproc pentru o mare reușită, pentru faptul că în sfârșit, conducta de apă nu mai pocnește, iar lipiturile țin.

Bineînțeles, întrebat de jurnaliști dacă ia în considerare să-și dea demisia după ce i se cere acest lucru de către mii de dejeni revoltați, Dorin Ciatarâș s-a rezumat să explice că demisia lui nu repară țeava și nu aduce apa în casele oamenilor. Dar mai bine vedeți declarațiile acestuia în materialul video de mai sus, unul în care nu a uitat să-și ceară scuze în numele companiei pe care o conduce pentru faptul că a lăsat în rahat, la propriu, zeci de mii de oameni. De parcă scuzele îl pot spăla de păcate.

Dorin (sau Dorel) de la Apă a plecat mulțumit de la fața locului, fiind împăcat că tocmai în prezența luminăției sale s-a reparat ceea ce compania sa și firma contractată de aceasta n-au reușit să repare cu toți ”specialiștii” avuți la dispoziție. S-a tăiat astfel, imaginar, o nouă panglică a unei investiții, cu speranța că lipitura făcută nu va pușca din nou în cursul nopții. Să ne revedem cu bine și pe cât posibil spălați sâmbătă dimineața, cu rezerva că vom păstra totuși ca soluție de avarie câteva bidoane de apă sau cada plină.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.