Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Distribuitorii de energie electrică, obligați să plătească despăgubiri consumatorilor pentru penele de curent

0 830

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a anunţat marţi că le impune distribuitorilor de energie electrică să plătească despăgubiri pentru clienții afectați de întreruperile neplanificate, chiar și de 3 secunde. Operatorii de distribuţie vor acorda compensaţii între 5 lei şi 300 de lei tuturor utilizatorilor afectaţi, în funcţie de numărul de întreruperi. În plus, furnizorii de energie electrică vor fi sancționați și pentru relația pe care o au cu clienții cu amenzi între 10.000 de RON și 200.000 de RON.

ANRE a aprobat, în şedinţa Comitetului de reglementare de marţi, 15 iunie, un Ordin al preşedintelui ANRE privind Standardul de performanţă pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice. Printre altele, documentul prevede că operatorii de distribuție trebuie să plătească despăgubiri consumatorilor și pentru micile pene de curent.

Despăgubiri pentru pene de curent. Ordinul aprobat marți de ANRE prevede ca întreruperile scurte, între 3 secunde și 3 minute, ale furnizării de energie electrică să fie incluse în categoria întreruperilor care se monitorizează și pentru care operatorii de distribuție sunt obligați să acorde compensații la depășirea numărului maxim stabilit prin standard. 

Astfel, pentru fiecare astfel de depășire, furnizorii de energie electrică vor acorda compensații financiare tuturor utilizatorilor afectați:

– înaltă tensiune: 300 RON pentru peste 10 întreruperi pe an,
– medie tensiune: 10 RON pentru peste 10 întreruperi pe săptămână,
– joasă tensiune: 5 RON pentru peste 10 întreruperi pe săptămână.

Preluarea apelurilor telefonice de la clienți. ANRE a luat măsuri și pentru îmbunătățirea relațiilor cu clienții, stabilind mai multe intervale de timp în care apelurile utilizatorilor trebuie preluate de operatorii telefonici ai furnizorilor de energie, potrivit standardului de performanță:

– maximum 30 de secunde de la inițierea apelului de către utilizator  până la preluarea acestuia, fără intervenția operatorului uman;
– maximum 180 de secunde de la preluarea apelului pentru posibilitatea utilizatorului de a selecta opțiunea de a transfera apelul la un operator uman;
– maximum 20 de minute de la preluarea apelului pentru începerea convorbirii utilizatorului cu un operator uman.

În cazul în care nu vor fi respectate intervalele prevăzute de noul Ordin ANRE, furnizorii de energie electrică riscă o amendă de la 10.000 RON până la 200.000 RON. Deși numărul de apeluri telefonice pentru care nu sunt respectate intervalele de timp menționate anterior este doar monitorizat, sancțiunile pot fi date conform prevederilor Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare.

Pe lângă cele două categorii de măsuri, ANRE a decis ca să ofere posibilitatea consumatorilor de a-și monta pe cheltuiala proprie analizoare de calitate care pot fi folosite în relațiile contractuale dintre aceștia și operatorii de distribuție de la începutul anului viitor.

„Reducerea, începând cu data de 01.01.2022, a abaterii pozitive permise a tensiunii de alimentare la joasă tensiune de la +10% la +5% din valoarea tensiunii nominale, monitorizată săptămânal. Această modificare asigură corelarea cu valoarea tensiunii maxime admisibile pentru echipamentele electrice și electronice care se alimentează la joasă tensiune, deținute de utilizatorii rețelei”, mai prevede Ordinul ANRE.
Sancțiunile prevăzute pentru nerespectarea indicatorilor de performanță privind calitatea curbei de tensiune, operatorul de distribuție e obligat să acorde compensații:

– pentru persoane juridice: 270 RON la 110kV, respectiv 130 RON la JT și MT pentru fiecare perioadă de monitorizare;
– pentru persoane fizice: 270 RON la 110kV, respectiv 70 RON la JT și MT pentru fiecare perioadă de monitorizare.

Racordarea trebuie să se realizeze în maxim 90 de zile în cazul clienților casnici și finali noncasnici ale căror locuri de consum sunt alimentate prin instalații de racordare cu lungimi de până la 2500 metri. Pentru nerespectarea acestui indicator s-a prevăzut un cuantum al compensației de 100 RON.

„Adițional, pentru nerespectarea prevederilor standardului de performanță, operatorul de distribuție este sancționat conform prevederilor Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, cu amendă de la 10.000 RON până la 200.000 RON”, potrivit ordinului ANRE.

ANRE a decis și un calendar de implementare a unor echipamente cu rol de monitorizare a continuității în alimentarea cu energie electrică și a calității tehnice a energiei electrice. Până la sfârșitul anului 2026 trebuie să existe capacitatea de monitorizare a tuturor stațiilor electrice. În cazul posturilor de transformare, termenul e 1 ianuarie 2028.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More