Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Doi adolescenți cercetați pentru furt de biciclete din scara unui bloc

0 1.071

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Huedin au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de doi tineri cu vârste de 14, respectiv 17 ani, cercetați în cadrul unui dosar penal ce are ca obiect infracțiunea de furt calificat.

Cei doi bănuiți au fost depistați în Huedin, la data de 3 octombrie a.c., în jurul orei 00.00, de polițiștii Formațiunii de Ordine Publică și cei ai Compartimentului Rutier.

În urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de investigații criminale au constatat că cei în cauză sunt persoanele bănuite de sustragerea a două biciclete, în valoare aproximativă de 4.500 de lei, reclamate ca fiind sustrase în noaptea de 30/31 octombrie a.c., din scara unui bloc din Huedin.

Totodată, în baza materialului probator, s-a constatat că aceștia sunt bănuiți de furtul unei alte biciclete, din aceeași locație, săvârșit în noaptea de 26/27 octombrie a.c.

Astfel, azi data de 3 noiembrie a.c. pe numele acestora au fost emise ordonanțe de reținere pentru 24 de ore, iar prejudiciul, în valoare aproximativă de 6.300 de lei, a fost recuperat în totalitate.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul infracțiunii de furt calificat.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More