Un șofer de 18 ani și un pasager în vârstă de 17 ani, din aceeași mașină, au rămas încarcerați într-un autoturism care a pătruns pe contrasens și s-a izbit de un alt autoturism, vineri seara, în Cuzdrioara.
Conform polițiștilor, din primele informații, un conducător auto în vârstă de 18 ani, din județul Bistrița-Năsăud, care se deplasa dinspre Dej înspre Bistrița, s-a izbit de un autoturism care se deplasa pe sensul opus, condus de un bărbat de 52 de ani din Dej.
În urma impactului, autoturismul a fost proiectat înapoi pe sensul de mers pe care circula, intrând în coliziune laterală cu un alt autovehicul.
La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu două autospeciale de descarcerare, două ambulanțe, dar și polițiștii.
”În jurul orei 21.00 ISU Cluj a fost alertat pt a interveni la un accident rutier, in Cuzdrioara. A Intervenit Det. Dej cu 2 autospeciale cu modul de descarcerare. Pentru acordarea primului ajutor s-au deplasat 2 ambulanțe SAJ. Salvatorii au găsit două persoane încarcerate, aflate în același autoturism. Acestea au fost extrase prin descarcerarea autoturismului. Ambele victime au fost transportate la spital, o victima era inconștientă”, a transmis ISU Cluj.