Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Doi bărbați omorâți de un arbore tăiat ilegal într-o pădure din zona Parva

0 759

Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au fost anunțați vineri, prin intermediul 112, despre faptul că într-o pădure din Parva, doi bărbați se află în stare de inconștiență.

La locul evenimentului, polițiștii au stabilit faptul că doi bărbați de 46, respectiv 65 de ani, ambii din Parva, în timp ce tăiau material lemnos, fără drept, au fost surprinși și răniți de un arbore.

În urma intervenției echipajelor medicale, a fost constatat decesul celor două persoane, cadavrele acestora fiind ulterior transportate la spital în vederea efectuării necropsiei.

”Echipajele medicale au găsit la locul indicat, două victime, bărbați in vârstă de aproximativ 46 respectiv 66 de ani. Din nefericire acestea prezentau leziuni incompatibile cu viața”, transmite purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

Conform IPJ, cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă și tăiere ilegală de arbori, în vederea stabilirii împrejurărilor producerii faptelor.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More